Transalpina intră în reparaţii. Accesul va fi restricţionat

Lucrările la cei 79 de kilometri de pe teritoriul judeţului Alba ar urma să dureze o lună şi jumătate, timp în care trebuie asfaltată şoseaua şi montate parapetele. În această perioadă, drumul nu va fi închis, dar se va circula cu restricţii.
Marius Neagu
27 iun. 2015, 20:14
Transalpina intră în reparaţii. Accesul va fi restricţionat

Lucrările la DN67C, pe teritoriul judeţului Alba, au fost reluate după trei ani, la începutul acestei săptămâni. Reabilitarea întregii porţiuni de 148 de kilometri între localităţile Sebeş, din judeţul Alba, şi Bengeşti, judeţul Gorj, a început în 2009. Trei ani mai târziu, firma constructoare a intrat în insolvenţă, potrivit digi24.ro.

Contractul cu firma Romstrade a fost suspendat în anul 2012, când lucrările erau finalizate în proporţie de 80%. De atunci, însă, drumul a fost lăsat de izbelişte şi s-a degradat din ce în ce mai tare.

Pentru şoferi, Transalpina s-a transformat într-o adevărată aventură. Drumul este plin de gropi, nu este marcat, iar pe unele porţiuni parapetele lipsesc. Şi proprietarii de pensiuni sunt nemulţumiţi de starea drumului, care alungă turiştii.

Cornel Traian, proprietar pensiune: „Turiştii sunt foarte nemulţumiţi de drumul foarte rău şi ne dau replica că… :domnule, până nu aveţi infrastructură noi în zonă nu mai venim, ne rupem maşinile şi suntem mai mult obosiţi decât să ne recreem”.

Reprezentanţii Companiei de Drumuri spun că în cel mult o lună şi jumătate şoferii vor putea circula în siguranţă.

Valie Maier, inginer Hidroconstrucţia Sebeş: „Se vor face lucrări de plombare şi de asfaltare pe anumite porţiuni. Vor fi şi montaje de parapeţi metalici în zonele unde aceştia lipsesc. Preconizăm ca în termen de o lună, o lună şi jumătate lucrările să le finalizăm”.

Cunoscută şi sub numele de Drumul Regelui, Transalpina este considerată cea mai înaltă şi mai frumoasă şosea din România. Are o lungime de 148 de km, iar cel mai înalt punct este în Pasul Urdele, situat la peste 2.100 de metri. Drumul străbate judeţele Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna din România care a luat fața bucureștenilor sau a timișorenilor. E prima localitate din țară în care toate locuințele vor fi încălzite cu energie geotermală
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație