”Începând de mâine, 01.11.2018, circulaţia rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă)”, se arată în comunicat.
Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan), dar şi din cauza instabilităţii atmosferice la o altitudine ce poate produce fenomene meteorologice extreme, potrivit companiei.
CNAIR a dat asigurări că sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător.
Compania roagă participanţii la trafic să respecte semnalizarea rutieră existentă pe drumul national DN 7C – Transfagarasan, pe sectoarele km 0, localitatea Bascov, judeţul Argeş – km 104 + 000, Piscu Negru; km 130, Cabana Bâlea Cascadă – intersecţia cu DN 1 km 151 + 955, judeţul Sibiu.