Transportatorii ameninţă că vor protesta din nou miercuri. Mii de autovehicule vor fi parcate în faţa Guvernului

Patronatele din domeniul transporturilor au anunțat că dacă miercuri nu vor avea ordonanţa de urgenţă care stabilește tarifele maximale ale RCA‎, vor continua să rămână în strada chiar și după încheierea oficială a manifestației. Peste 6.000 de autovehicule vor fi parcate, miercuri, în faţa Guvernului, potrivit România TV. 
Iulian Tudor
31 oct. 2016, 09:46
Transportatorii ameninţă că vor protesta din nou miercuri. Mii de autovehicule vor fi parcate în faţa Guvernului

Deși nu sunt mulțumiți de tarifele maximale la RCA stabilite în proiectul de Hotărâre de Guvern, transportatorii acceptă soluția de compromis. Totuși, aceştia anunță că vor declanșa acțiuni de protest, miercuri, 2 noiembrie, dacă proiectul nu va fi adoptat, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere actul normativ privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), stabilind valori maximale.
Potrivit acestuia, în cazul persoanelor fizice, cea mai mare primă RCA, de 3.087 lei, ar urma să fie plătită de un șofer care are mai puțin de 25 de ani și conduce o mașină de peste 2.500 cmc. Cea mai redusă primă RCA, de 610 lei, va fi achitată de un șofer cu vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 — 1.400 cmc.

În cazul persoanelor juridice, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maxim 9 locuri prima RCA variază între 885 lei și 1.285 lei iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă de peste 16 tone, între 943 lei și 7.534 lei.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Țara unde salariul minim este de 1 dolar. Supraviețuirea a devenit aproape imposibilă pentru mulți dintre locuitori
Capital.ro
Lege pentru românii care stau la oraș. Trebuie să ai cel puțin 10 metri de vecinul tău
Playtech.ro
Orașul din România cu cele mai multe credite ipotecare. Românii cu Brașov sau București sunt mai precauți la investiții imobiliare
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o stradă din Calafat
wowbiz.ro
Scena SFÂȘIETOARE cu fetița Silvanei, în timp ce își ținea mama înjunghiată de mână. Ultimele cuvinte pe care a apucat să i le spună fiicei sale, înainte să moară. TULBURĂTOR
Evz.ro
De ce s-a întîlnit Călin Georgescu cu Ionel Rusen. Îi leagă un dosar DIICOT de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane euro
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mesajele disperate ale tinerei din Timișoara, înainte ca șoferul de ride-sharing să provoace accidentul sângeros: „I-a fost frică, s-a speriat”
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
iamsport.ro
Marea controversă din jurul Serenei Williams! Adevărul despre compania care produce "medicamentul-minune" care a ajutat-o să slăbească
MediaFlux
ANAF impune măsuri pentru românii care organizează nunți, botezuri și aniversări!
stirilekanald.ro
Georgiana și Cătălin, tinerii care și-au pus capăt zilelor pe A1, s-au logodit cu puțin timp înainte să recurgă la gestul extrem. Fata a postat imaginile: „Ești regele meu. Te voi iubi toată viața!”
Durere, reumatism, vene varicoase și artrită: remedii naturale și cum să le folosești corect