Transportul public ar putea deveni GRATUIT în Bucureşti

Aproximativ 60% dintre cei care se deplasează cu mijloacele de transport în comun ale RATB nu validează cardul pentru achitarea călătoriei, se precizează într-un raport de evaluare întocmit de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice București (AMRSPB). De altfel, banii încasați de RATB de la călători reprezintă o parte infimă din necesarul financiar al Regiei. AMPRSP propune RATB mai multe soluții pentru creșterea veniturilor. Una dintre ele este prestarea gratuită a serviciul de transport public. Reprezentanții municipalității preconizează că eliminarea cheltuielilor cu personalul pentru casiere și controlori, pentru achiziționarea cardurilor sau pentru întreținerea și exploatarea centrelor de vânzare ar aduce profit regiei chiar și în condițiile renunțării la tarifarea călătoriilor.
Marius Neagu
03 iul. 2015, 07:35
Transportul public ar putea deveni GRATUIT în Bucureşti

Bucureștenii nu sunt mulțumiți de serviciul de transport public asigurat de RATB, dar nici nu plătesc pentru el, chiar dacă îl folosesc. Astfel, aproximativ 60% dintre cei care se deplasează cu mijloacele de transport în comun ale RATB nu validează cardul pentru achitarea călătoriei, se precizează într-un raport de evaluare și monitorizare întocmit de Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice București (AMRSPB). De fapt, banii încasați de RATB de la călători reprezintă o parte infimă din bugetul Regiei, scrie b365.ro.

În aceste condiții, AMRSPB, instituție subordonată municipalității, propune RATB o serie de soluții pentru reorganizarea activității și creșterea veniturilor. Una dintre soluții este, în mod paradoxal, tocmai eliminarea tarifelor pentru călatorii. Mai exact, reprezentanții AMRSP susțin că RATB ar face mai mulți bani dacă ar asigura gratuit serviciul de transport public.

„Raționamentul unei astfel de soluții decurge din faptul că veniturile obținute de regie din vânzarea titlurilor de călătorie și abonamentelor reprezintă valori nesemnificative. În realitate, producția vândută realizată de regie reprezintă aproximativ 30% – 40% din volumul subvenției. Evident că vor dispărea o serie întreagă
de cheltuieli generate de activitatea de vânzare a biletelor și abonamentelor: cheltuielile cu personalul pentru casiere și controlori, cheltuielile cu suportul material al titlurilor de călătorie (o valoare de 3.532.885 lei la nivelul anului 2013), cheltuieli cu întreținerea și exploatarea centrelor de vânzare etc.(…) „, se explică în raportul AMRSPB.

O problemă în acest caz, ar fi dacă transportul va fi gratuit doar pentru bucureșteni, sau pentru orice persoană care circulă cu mijloacele de transport în comun în București (provinciali și cetățeni străini). În cazul în care gratuitatea va fi introdusă doar pentru bucureșteni, va trebui să fie menținută infrastructura de vânzare și control, dar la o dimensiune mai redusă, ceea ce ar reduce o parte din cheltuieli.

CITEŞTE ŞI Cum furau şoferii RATB combustibil la Autobaza Titan

Bucureștenii, taxați „pe ascuns” la urcarea în autobuz

O altă soluție propusă de AMPRSB merge în direcția opusă: taxarea automată „pe ascuns” a călătorilor imediat ce au urcat în mijlocul de transport în comun. Mai exact, se propune ca aparatele de validat să fie setate astfel încât să „simtă” cardul inteligent, activ de la circa 70 centimetri.

„În mijlocul de transport sunt suficient de multe validatoare, astfel că practic un călător nu poate fi mai departe de 70 cm de un validator și oricum trece pe lângă el când se urcă în vehicul. Chiar dacă cu intenție stă pe scară și nu circulă prin vehicul, tot se află în apropierea unui validator. Dacă are titlu valabil, sistemul va anula prețul unei călătorii sau va înregistra un călător cu abonament valabil”, se precizează în raportul AMRSPB.

S-au prevăzut si măsuri de protecţie în cazul în care RATB ar fi acționat în judecată de călători.

„Pentru a nu crea un nou motiv de a acționa în judecată RATB, este necesar ca sistemul audio să facă, cu titlu de exemplu, următoarea informare a călătorilor: Circulă pe traseul 368 în direcția Piața Romană, sau circulă pe traseul 268 în direcția Universitate. După închiderea ușilor cardul dv. va fi validat și se va reține costul unei călătorii. Astfel, călătorii rău intenționați nu vor putea afirma că nu știau în ce direcție circulă. Sistemul inteligent de validare, nu mai permite validarea altei călătorii până la cap de linie, oricât de mult s-ar plimba prin vehicul călătorul”, se menționează în documentul citat.

De asemenea, se propune ca în toate mijloacele de transport ale RATB să fie instalate la fiecare ușă o antenă suplimentară care să contorizeze fiecare card de abonament. Costul investiței ar fi de doar 300 de lei. „Astfel managementul traficului, a repartizării mijloacelor de transport și costurilor se va putea realiza în mod eficient, cunoscând situația reală din teren”, scriu reprezentanții AMRSPB în raport.

O altă propunere vizează creșterea prețului pentru o călătorie de la 1,3 lei la 1,8 lei. Potrivit reprezentanților AMPRSB, această măsură ar aduce un plus la buget de 58.811.477 lei/an. Dintre toate măsurile propuse în raportul de evaluare al AMPRSB, aceasta din urmă este singura care a fost luată în considerare până acum de conducerea regiei, cel puțin, în mod oficial. Consiliul General al Municipiului București nu a aprobat însă până acum scumpirea călătoriei cu mijloacele de transport ale RATB.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Marile destinații în care se înghesuie românii. Unde își vor face concediile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
O tânără de 35 de ani murit după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe bloc. Aceasta se afla într-o zonă rezidențială din Chiajna, Ilfov
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Kelemen Hunor: PSD și PNL au comis atât de multe greșeli, este o minune că sunt la guvernare
MediaFlux
SE INCHEIE RĂZBOIUL. Ucraina a acceptat acordul cu SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării