„Programul Rabla a început în luna mai şi îşi va face simţite efectele şi în următoarele luni, astfel că piaţa poate încheia anul cu peste 110.000 maşini noi. De asemenea, numărul maşinilor second-hand din import înmatriculate a fost în mod constant mare în cele cinci luni de după eliminarea timbrului de mediu, media lunară fiind de 47.000 de maşini. În acest ritm, piaţa maşinilor second-hand din import poate trece de 500.000 de unităţi, la fel şi sectorul reînmatriculărilor”, a declarat Cristian Cojocaru, manager de vânzări la Autovit.ro.
Piaţa maşinilor noi a crescut cu 27%, până la 45.000 de unităţi, ceea ce înseamnă cel mai bun parcurs din 2009 până în prezent, după cum arată datele publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Piaţa maşinilor second-hand din import a avut un avans de 86%, până la 253.000 de maşini, februarie fiind o lună record, cu 68.000 de maşini înscrise în circulaţie.
Înmatriculările de maşini second-hand pe plan intern (reînmatriculări) au urcat cel mai mult dintre cele trei categorii analizate, cu 130%, în două luni depăşindu-se 50.000 de unităţi, spre deosebire de anii anteriori, când pragul de 20.000 de unităţi pe lună era atins foarte rar. În plus, media lunară în perioada februarie – iunie 2017 a trecut de 45.000 de unităţi, acest lucru datorându-se tranzacţiilor realizate în ultimii ani.
„Piaţa înmatriculărilor a fost puternic influenţată de eliminarea taxei auto. Majoritatea maşinilor rulate din import oferite spre vânzare au fost înmatriculate voluntar de către vânzători, atât din stocuri cât şi din importurile recente, din cauza impredictibilităţii legislaţiei fiscale. Din datele înregistrate de Autovit.ro, estimăm că peste 15% din totalul de autoturisme rulate de import şi înmatriculate în acest an rămân oferite spre vânzare, nefiind încă tranzacţionate”, a completat Cristian Cojocaru.
În ceea ce priveşte anunţurile de pe Autovit.ro din primul semestru din 2017, peste 27% din acestea sunt reprezentate de maşini cu preţuri mai mari de 15.000 euro. Astfel, maşinile care costă între 15.000 şi 20.000 de euro reprezintă 9%, iar cele care costă peste 20.000 de euro – 18%.
Brandurile germane domină, în continuare, topul celor mai des întâlnite maşini pe Autovit.ro, acestea ocupând primele cinci poziţii. Volkswagen este lider, cu aproape 18% din totalul anunţurilor, urmat de BMW (13,8%), Mercedes (10,5%), Audi (9,5%) şi Opel (7,2%). În top 10 branduri de maşini pe Autovit.ro se regăsesc şi Ford (6,8%), Skoda (4,8%), Renault (3,7%), Dacia (3,6%) şi Toyota (2%).
Din punctul de vedere al anului fabricaţiei maşinilor scoase la vânzare pe Autovit.ro, 26% sunt din perioada 2012-2014, iar 25% din 2008-2011. În plus, 16% din total anunţuri sunt pentru autoturisme fabricate în anii 2015-2017.
Autovit.ro este o platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, parte a OLX Group.