Trei ani de la tragedia din Colectiv. Flavia Lupu, supravieţuitoare: „În perioada asta e cel mai greu. Reîncep coşmarurile…”

1 an de la Colectiv, 2 ani de la Colectiv, 3 ani de la Colectiv. Anii se adună, oamenii uită, România e la fel. „Nu văd lucrurile schimbându-se în următorii 20 de ani. Oricum suntem în urmă cu 50 față de alte țări”, spune Flavia și din gura ei se materializează o sentință. De trei ani vorbim cu mai mult nerv despre spitalele noastre bolnave, despre nereguli și ilegalități. Colectiv ne-a dat glas, ne-a creat momentul, a adus împreună o comunitate cu o forță necunoscută până atunci. Dar în continuare, pare o armată prea mică. Și ea, Flavia, unul din soldații armatei, înțelege să lupte în continuare, în fiecare zi, prin lucruri mici, în dobândirea normalității: „Eu sunt și tehnician dentar, cadru medical. Și înainte făceam lucrurile cum trebuie, dezinfectam tot, dar acum și mai și…”

Și crede că fiecare dintre noi putem face lucruri mici, dar care aduc schimbarea. Cum ar fi să nu mai mergem în locuri care nu sunt sigure.

A avut arsuri pe un sfert din corp și încă se recuperează, încă poartă costume compresive și de trei ani n-a mai lăsat soarele să-i atingă pielea. „Să ne vezi vara cu haine cu mânecă lungă și costumele pe dedesubt pentru că ultravioletele trec prin cinci centimetri de haine. Soarele te arde. Avem voie doar creme fără miros, ne spălăm cu săpunul pentru copii și încă facem tratament”, mai spune tânăra.

În 2014, Flavia a scăpat ca prin minune de lovitura unei mașini. Apoi a urmat Colectiv. Acum glumește că e posibil să aibă 9 vieți. Dar trăiește ca și cum ar mai avea o singură zi. Fiindcă după tragedie a învățat să nu mai spună niciodată: „mie nu mi s-ar putea întâmpla”.

Alte articole

Unul dintre patronii clubului Colectiv ar putea fi eliberat din închisoare. Cum încearcă să scape de pedeapsă Paul Gancea

Unul dintre supravieţuitorii tragediei din Colectiv îl demolează pe Iohannis: „Acela a fost momentul în care eu am înţeles cât de mare e goliciunea interioară a persoanei Iohannis”

„Nu treci peste niciodată, peste ce-am pățit noi nu ai cum să treci peste, dar înveți să trăiești cu situația respectivă. Dar n-ai cum să uiți niciodată, doar te privești în oglindă și vezi că nu mai ești ce-ai fost. Îți aduci aminte de ce s-a întâmplat și în perioada asta e chiar greu. Reîncep coșmarurile, toată lumea te caută, dar nu asta ar fi problema, mie îmi place să vorbesc despre pentru că am impresia că atunci când vorbești despre o problemă e ca jumătate rezolvată. Dar e mai greu că rememorezi. Ai flash-uri, vezi un chip care seamănă cu un prieten care nu mai e acuma, sunt păstrate paginile de Facebook în memoria și îți apare data de naștere și e destul de ciudat, că nu poți să pui mâna pe telefon să suni sau să dai un mesaj”, mai spune Flavia pentru Libertatea.

Vede oricum viața altfel. „Eu’ a devenit „noi’ în cei trei ani. Flavia vorbește rar referindu-se doar la ea, suferința a fost comună, suferința asta imensă i-a înfrățit și ei s-au mai născut o dată. Și viața asta nouă pe care au primit-o e dedicată celorlalți, semenului. Mulți dintre victimele Colectiv s-au implicat în cauze sociale, au ținut discursuri care să-i motiveze pe alții, au dat tot ce era al lor, intim și profund, celorlalți. „Noi care am fost acolo am devenit mai uniți ca înainte. Părem foarte puternici, dar nu e chiar așa, a rămas mai multă sensibilitate decât la alții…’

Flavia a fost internată la Spitalul de Arși, un spital nenorocit din care niciunul nu a scăpat fără infecții nozocomiale. Ea s-a tratat apoi în străinătate, în Germania, unde tot personalul medical i-a arătat că se poate și altfel: „Acolo spitalele de stat sunt ca un hotel de cinci stele. Oamenii sunt extraordinari, doctorii ne făceau mâncare noaptea. Doctorul meu de acuma vine la mine, mă trezește: hai, că trebuie să ne îmbrățișăm înainte să mergem la operație. Îmi trimite mesaje vocale, dacă sunt bine, dacă mai vrem ceva. Asistentele, ca și aici, plâng o dată cu noi’.