Trei bărbaţi din Vaslui, între care şi un poliţist, acuzaţi că au violat două minore

Două adolescente în vârstă de 16 de ani, din comunele Văleni şi Muntenii de Sus, judeţul Vaslui, au reclamat că au fost sechestrate şi violate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind poliţist. IPJ Vaslui a început cercetările.
Alina Costache
13 nov. 2017, 11:52
Trei bărbaţi din Vaslui, între care şi un poliţist, acuzaţi că au violat două minore

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, Antonela Pălie, a declarat, luni, că adolescentele s-au prezentat la Poliţie şi au formulat plângere împotriva celor trei bărbaţi.

Mai multe persoane urmează să fie audiate în acest caz.

„Sunt două persoane vătămate, minore, care au formulat plângeri, iniţial la IPJ Vaslui, în care au menţionat că au fost sechestrate şi agresate sexual, deci violate, de trei persoane. Una dintre persoane ar fi un agent de Poliţie, în prezent ancheta este efectuată de către doamna prim-procuror pentru a stabili dacă, într-adevăr, cele sesizate sunt reale şi dacă autorii sunt cei indicaţi în plângeri”, a spus Antonela Pălie.

Surse locale declară că fetele au participat la petrecere, după care ar fi urmat faptele sesizate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta, a declarat că se fac verificări cu privire la conduita agentului din cadrul IPJ Vaslui.

Citeşte şi Bărbat din Sibiu, acuzat de act sexual cu fete de 12 şi 14 ani, arestat

 

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
De ce ți se pare că arăți mai bine când te uiți în oglindă decât într-o fotografie făcută telefonul mobil. Motivul te va surprinde cu adevărat
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Ordinul intră în vigoare de astăzi, 19 iulie, ora 11
Playtech.ro
Ce este INTERZIS să faci de Sfântul Ilie. E mare păcat, tradiția pe care nu trebuie să o încalce credincioșii
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
OpenAI zguduie piața. Ce știe să facă noul chatbot
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
În România, la fel de cald ca în Filipine? Reacția unei filipineze la valul de caniculă din țara noastră: „Sufăr aici în România…”
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Marile companii aeriene americane au oprit zborurile din cauza problemelor de comunicații
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'