Trei bărbaţi, între care doi erau în detenţie au fost inculpaţi pentru „asociere de răufăcători teroristă criminală”

Trei bărbaţi, dintre doi erau deja în detenţie, au fost inculpaţi vineri cu privire la o ”asociere de răufăcători teroristă criminală” şi încarceraţi în legătură cu un plan al unui atentat dejucat, au declarat surse concordante pentru AFP.
Filip Stan
31 iul. 2019, 20:21
Trei bărbaţi, între care doi erau în detenţie au fost inculpaţi pentru

În vârstă de 27, 31 şi 42 de ani, suspecţii, dintre care unul a fost condamnat la închisoare pentru că a stat timp de şase luni în Siria, în 2014, cu un grup afiliat Al-Qaida, nu au stabilit o ţintă precisă, însă au evocat posibilitatea de a ataca un supraveghetor penitenicar, a declarat o sursă apropiată dosarului pentru AFP, confirmând astfel o dezvăluire Le Parisien.

Unul dintre ei era încarcerat la Închisoarea de la Châteaudun (Eure-et-Loir) , iar celălalt la Saint-Maur (Indre).
”Era un plan, nu suntem siguri de riscul precis reprezentat”, a declarat ministrul de Interne Christophe Castaner, în cursul unei vizite în Gard, adăugând că ”informaţiile au funcţionat bine”.

Plasaţi în arest preventiv, cei trei suspecţi au contestat faptul că ar fi plănuit un atentat, a precizat sursa apropiată dosarului citată.

Potrivit Le Parisien, ”creierul” grupului este bărbatul în vârstă de 27 de ani, care s-a convertit la islam şi a fost condamnat de ”apologia terorismului”.

Obligat să schimbe închisoarea de cel puţin trei ori, din cauza unor incidente precum chemări la rugăciune, el l-a întâlnit pe unul dintre suspecţi în Închisoarea de la Châteaudun, iar pe celălalt în închisoarea de la Toulon, potrivit cotidianului.

Bărbatul care a fost în Siria a fost condamnat la şase ani de închisoare la începutul lui 2016, fără o ”perioadă de siguranţă”. Anunţând această pedeapsă, preşedintele completului afirma că vrea să concilieze ”represiunea necesară” a asocierii răufăcătorilor în vederea comiterii de fapte teroriste şi ”voinţa de reinserţie” manifestată de condamnat.

În ultimele luni, două agresări ale unor supraveghetori peticenciari au avut loc – una la Havre (Seine-Maritime), comisă de un deţinut condamnat de fapte de terorism, şi una la Condé-sur-Sarthe (Orne), comisă de către un deţinut radicalizat – care ilustează dificultatea găsirii unei modalităţi de oprire a riscului trecerii la fapte şi ”contagiunii” ideologiei jihadiste.

Dintre cei aproximativ 71.000 de deţinuţi în Franţa, aproximativ 500 de persoane sunt încarcerate – în aşteptarea procesului sau condamnate – cu privire la fapte de terorism islamist, iar aproximativ 1.100 de deţinuţi de drept comun sunt anchetaţi cu privire la radicalizare, o cifră care a rămas neschimbată de 18 luni.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
Playtech.ro
Idei de afaceri mici, 'imune' la criza economică! Ce firme merită să deschizi în 2025 și 2026?
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Milioane de români vor suferi. Pensionarea devine un vis irealizabil
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Tragedie în Constanța! O tânără însărcinată și un bărbat de 34 de ani și-au pierdut viața într-un accident cumplit. Pe Nicoleta o aștepta acasă o fetiță de 5 ani
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. A fost cea mai talentată: Rămâne vie amintirea rolurilor interpretate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Elevii vor studia șapte materii opționale noi. „Educaţia nutriţională”, printre ele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”