Băieții au vârsta de 8, 10 și 12 ani și locuiesc în satul Chayanta, Bolivia. Aceştia au găsit păianjenul în timp ce aveau grijă de oile deţinute de familie.
Imediat după ce au găsit păianjenul, tinerii au considerat că pot trăi povestea lui Peter Parker, un adolescent care s-a transformat în supereroul „Spider-Man” imediat după ce a fost muscat de un păianjen radioactiv.
Mama lor strângea lemne, în timp ce băieţii împungeau păianjenul cu un băţ, astfel încât să-l enerveze destul căt să-i muşte. Aceştia s-au lăsat muşcaţi de „Văduva Neagră” şi imediat au început să dezvolte simptome severe, precum dureri și spasme musculare, crampe abdominale și creșterea ritmului cardiac.
Mama lor i-a găsit plângând și i-a dus rapid la spitalul din localitate, unde li s-a administrat un medicament, însă starea lor nu s-a ameliorat. În cele din urmă, cei trei frați au fost duși la un spital din capitală și au fost salvați. Sănătatea lor s-a îmbunătățit și după cinci zile li s-a permis să se întoarcă acasă la familia lor.
Virgilio Pietro, medic și reprezentant al Ministerului Sănătății din Bolivia a menționat cazul neobișnuit în timpul unei conferințe de presă, ocazie cu care i-a avertizat pe părinți să fie atenți cu copiii „pentru că lor totul li se pare real, filmele sunt reale, visele ar putea fi reale”.
Păianjenii „Văduva Neagră” sunt cunoscuți ca fiind extrem de veninoși, veninul lor fiind de 15 ori mai puternic decât cel al unui păianjen obişnuit.
În ciuda acestui fapt, majoritatea persoanelor care sunt mușcate de păianjeni nu suferă daune grave, deși veninul poate fi fatal copiilor mici, bătrânilor sau infirmilor. Văduvele negre nu sunt de obicei agresive și mușcă doar din autoapărare, ceea ce poate explica de ce băieții au trebuit să provoace acest păianjen special cu un băț.