Trei copii şi doi adulţi, răniţi după ce căruţa în care se aflau, nesemnalizată, a fost lovită de o maşină, în Sibiu

Trei copii şi doi adulţi au fost răniţi, vineri seară, după ce căruţa în care se aflau şi care nu era semnalizată a fost lovită din spate de un autoturism, pe DN 14, în judeţul Sibiu. Traficul este blocat complet între localităţile Hoghilag şi Valchid.
Iulian Tudor
12 iul. 2019, 19:35
Trei copii şi doi adulţi, răniţi după ce căruţa în care se aflau, nesemnalizată, a fost lovită de o maşină, în Sibiu

Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat că un accident grav a avut loc pe DN 14, între Hoghilag şi Valchid, unde o căruţă nesemnalizată a fost lovită din spate de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 27 de ani, din Harghita, care era singur în maşină.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu intervine cu trei echipaje SMURD, iar primele informaţii arată că au fost răniţi doi adulţi şi trei copii. Dintre aceştia, un adult şi doi copii sunt inconştienţi.

În prezent se acordă îngrijiri medicale victimelor, intervenţia fiind în dinamică. De asemenea, s-au solicitat în sprijin două ambulanţe SAJ şi două ambulanţe SMURD Sighişoara.

Traficul pe DN 14 este blocat total în urma accidentului.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Ce avere uriașă are partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu! Femeia are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Incident grav pe linia tramvaiului 16 din București: Șină ruptă străpunge podeaua și scaunul garniturii
MediaFlux
Zelenski a cedat! Anunțul pentru Trump a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă