Rareş, Cristian şi Florin Gheorghe Petrache, în vârstă de 36, 29 şi respectiv 27 de ani, sunt acuzaţi că, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, în jurul orelor 2.00, au pătruns prin efracţie într-o cameră aparţinând Mănăstirii Bisericani, l-au agresat fizic şi l-au imobilizat pe stareţ, potrivit Agerpres. Indivizii au sustras din chilie o sumă de bani şi un telefon mobil care au fost găsite la domiciliul acestora.
Stareţul a fost legat cu un cablu electric de tâlhari, iar pe gură i-au aplicat bandă scotch, fiind găsit abia dimineaţă de călugări. Preotul a fost dus la spital şi a fost diagnosticat cu policontuzii, fractură de piramidă nazală şi fractură arc costal.
Cei trei fraţi mai sunt suspecţii unui alt caz produs în noaptea de 30 spre 31 august. Indivizii au pătruns, în jurul orei 00.30, în incinta Schitului „12 Apostoli” din apropierea municipiului Vatra Dornei, unde i-au ameninţat şi agresat fizic pe călugări, cu intenţia de a-i deposeda de sumele de bani deţinute.
„Întrucât autorii au întâmpinat o opoziţie din partea monahilor, aceştia nu au reuşit să sustragă decât un telefon mobil, după care au fugit de la faţa locului cu un autoturism pe care ulterior l-au abandonat. Autoturismul folosit de autori a fost reclamat de proprietar ca fiind furat”, a declarat subinspectorul Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Cei trei fraţi sunt suspecţi şi în cazul jafului asupra unei maşini a Poştei Neamţ, produs în luna mai 2013, atunci când un autoturism a fost oprit în trafic, în comuna Bârgoani, iar şoferul şi pasagerul au fost agresaţi şi deposedaţi de 2,5 milioane lei, bani destinaţi pensiilor din municipiul Roman.