Trei lucruri pentru care oamenii te judecă imediat cum te întâlnesc şi patru trucuri inteligente pentru a-i face să se îndrăgostească de tine imediat

Creierul nostru are un sistem foarte bine construit care ne servește să evaluăm instinctiv o persoană pe care tocmai o întâlnim.
Daniel Spătaru
17 iul. 2022, 17:31
Trei lucruri pentru care oamenii te judecă imediat cum te întâlnesc şi patru trucuri inteligente pentru a-i face să se îndrăgostească de tine imediat

Ar fi grozav dacă întâlnirile sau flirtul ar fi simple și ar putea fi abordate cu ușurință și nonșalanță, dar, din păcate, nu este întotdeauna cazul. Toată lumea încearcă să facă o impresie bună și să fie interesantă pentru ceilalţi, mai ales când este vorba de prima întâlnire. Autorul și antropologul Helen Fisher explică cum curtarea s-a schimbat mai mult în ultimii 10 ani decât în ​​ultimii 10.000 de ani.

„Strămoșii noștri aveau parte mai ales de căsătorii aranjate, iar astăzi ne căsătorim după cum ne place, alegându-ne parteneri inclusiv de pe internet”, subliniază Fischer, care explică cele trei lucruri pentru care oamenii te judecă pentru prima dată când te întâlnesc.

1. Dinții tăi

Dinţii spun multe despre câţi ani ai si despre sănatatea ta în general, subliniază Fischer. De fapt, identitatea ta dentară indică vârsta și sexul, iar scrâșnitul dinților în special indică trăsături psihologice, de stil de viață și de personalitate. De exemplu, indică dacă fumezi, dacă bei prea multă cafea sau ai multă anxietate, frustrare sau furie în viața ta.

2. Gramatica ta

Gramatica ta spune multe despre mediul tău sociologic și despre educația ta, spune antropologul. Mulți percep greşelile gramaticale şi de exprimare ca pe o trăsătură extrem de respingătoare şi ei cred că dacă nu știi diferența dintre „care” și „pe care” nu merită să-şi piardă timpul cu tine.

3. Încrederea ta

Încrederea în sine spune multe despre stabilitatea ta emoțională. Modul în care gândim despre noi înșine poate afecta foarte mult relațiile noastre. Dacă nu ne simțim bine cu noi înșine, nici nu avem energia emoțională pozitivă pentru a ne concentra asupra celuilalt.

Citeşte şi Aparatul de aer condiționat este indispensabil, dar aruncă factura în aer. Trucuri pentru ca aparatul de AC să consume mai puțin

Dar chiar și prima impresie poate fi îmbunătățită. Iată patru trucuri pentru a face pe cineva să se simtă bine cu tine atunci când îl întâlnești pentru prima dată.

1. Realizați un bun contact vizual

Potrivit Leilei Lowndes, autoarea cărții How to Connect with Anyone Instantly, contactul vizual înseamnă „onestitate, respect, interes, inteligență, sinceritate și încredere”. Dar ce face contactul vizual bun? Într-un cuvânt: lungimea. Trebuie să te uiți la cineva suficient de mult ca să te conectezi cu adevărat cu el, nu doar o clipire rapidă când şi când. Încercați să observați nuanța exactă a ochilor interlocutorului, numărați de câte ori clipește, observați forma și asimetria ochilor săi.

2. Folosiți atingerea fină

Atingerea celeilalte persoane pe braț sau pe umăr este o tehnică standard de flirt. Contactul fizic indică interes și confort. Dar Lowndes sugerează altceva: aproape atingerea. Întinde mâna ca și cum ar fi să-l atingi, dar oprește-te înainte să faci. Acest lucru funcționează pentru bărbați („fanteziile lor se dezlănțuie întrebându-se ce înseamnă”) și femei („s-ar putea să-ți aprecieze afecțiunea, dar nu te poate acuza că ești prea timid sau îndrăzneţ”).

Citeşte şi Amestecă ulei de ricin cu bicarbonat de sodiu. Trucuri – minune pentru ritualul de îngrijire la care apelează majoritatea femeilor

3. Arată interes, dar nu exagera

Iată dilema: cum te interesezi de cineva fără să pari prea interesat? Lasă-l pe celălalt să vorbească mai întâi, apoi răspunde la nivelul său de entuziasm. Astfel, nu vei părea dezinteresat, dar nici disperat după atenție. Această tactică funcționează bine la o primă întâlnire sau când îţi este prezentat cineva.

4. Faceți o ultimă impresie bună

Modul în care vă salutați poate ajunge să fie chiar mai important decât modul în care vă întâlniți. Studiile au arătat că atunci când oamenii se gândesc la un potențial incident, dacă au greșit, este mai probabil să-și amintească cum s-au simțit la sfârșit, chiar dacă este semnificativ diferit de felul în care s-au simțit în timpul evenimentului. Pentru a face o ultimă impresie grozavă, ne sfătuiește Lowndes, nu vă luați doar la revedere. Rostiţi, spre exemplu, o propoziție completă care include numele persoanei. Ceva de genul: „A fost foarte plăcut să te cunosc, Victor”. Sau „Ioana, mulțumesc, m-am distrat de minune”. Fii cald și prietenos și vorbește cu cel puțin la fel de multă energie ca atunci când te-ai întâlnit prima dată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI