Trei medici au de returnat peste 12.000 lei din cauza prescrierii incorecte a medicamentelor

Inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava au decis, în urma controalelor efectuate luna trecută, ca trei medici de familie să returneze suma de 12.094 lei, pentru că nu au respectat protocolul de prescriere a medicamentelor, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean.
Filip Stan
10 oct. 2014, 14:29
Trei medici au de returnat peste 12.000 lei din cauza prescrierii incorecte a medicamentelor

Un medic de familie are de restituit 932 de lei pe care i-a încasat pentru servicii medicale neefectuate, iar alţi doi 180 lei reprezentând valoarea reţetelor medicale ‘off-line’ neintroduse în sistemul informatic.

S-au aplicat patru măsuri de refuz la plată a concediilor medicale şi un avertisment unui medic specialist pentru nerespectarea legislaţiei privind acordarea acestor concedii.

Potrivit Agerpres, în aceeaşi perioadă, unui medic de specialitate din asistenţa medicală ambulatorie i s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 5% a valorii minim garantată a punctului pentru nu a respectat programul de lucru declarat la CJAS Suceava. Totodată, în cazul unui furnizor de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu i s-a aplicat sancţiunea contractuală de ”avertisment’ pentru nerespectarea programului de lucru declarat la CJAS Suceava.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Lidl aduce în magazine, de luni, 24 februarie 2025, produsele care multora le aduc aminte de gustul copilăriei. Se vor da repede
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Radarul de ultimă generație, instalat în România. Detectează de la 450 de km
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!