TREI PERSONALITĂŢI l-ar putea INFLUENŢA pe Putin. Preşedintele e PREGĂTIT SĂ MOARĂ odată cu Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin nu-l consideră pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, un interlocutor de calibrul său, de aceea discuţiile între cei doi oameni de stat de până acum nu s-au soldat cu rezultate notabile, ţinând cont şi de criza dintre cele două ţări vecine, a declarat miercuri seara cunoscutul analist rus Stanislav Belkovski, într-un interviu acordat postului de televiziune ucrainean Hromadske, potrivit Agerpres.
Filip Stan
20 nov. 2014, 09:00
TREI PERSONALITĂŢI l-ar putea INFLUENŢA pe Putin. Preşedintele e PREGĂTIT SĂ MOARĂ odată cu Rusia

Potrivit lui Stanislav Belkovski, există trei personalităţi care ar putea să-l convingă pe Putin să-şi schimbe linia politică (faţă de Ucraina): Papa Francisc, fostul preşedinte americane Bill Clinton şi ex-premierul britanic Tony Blair.

În opinia lui Belkovski, ‘Putin se află în prezent într-o stare în care este pregătit să moară împreună cu Rusia’.

Ucraina nu reprezintă obiectivul final al eforturilor preşedintelui rus Vladimir Putin, ea este doar o rampă în vederea negocierilor cu Occidentul, consideră el. Putin discută cu Obama (Barack, preşedintele SUA) şi Europa via Ucraina, opinează celebrul politolog rus, care, înaintea declanşării conflictului solicitase cetăţenia Ucrainei.

Citeşte şi Rusia VREA să COOPEREZE cu SUA. Condiţia esenţială: NEAMESTECUL în treburile interne

La ora actuală, obiectivul propagandei de stat ruse este de a alina suferinţa preşedintelui Putin în urma eşecurilor sale politice. ‘Putin se află într-o stare de frustrare profundă, el suferă foarte mult în urma a ceea ce i s-a întâmplat, mai ales la summitul G20 la Brisbane (Australia). Şi are nevoie de ceva care să atenueze efectul acestei vizite nefericite‘, a spus Belkovski, în direct la Hromadske.tv.

În genere, spune el, Putin se află acum ‘într-o stare psihologică dificilă’, care nu promite nimic bun nici pentru Ucrana, nici pentru Rusia. ‘În stare de frustrare, Putin reacţionează întotdeauna foarte dur’, afirmă Belkovski, autorul controversatului volumului ‘Putin. O biografie interzisă’.

Citeşte şi Liderul naţionalist rus Vladimir Jirinovski ATACĂ România, iar Putin condamnă aderarea acesteia la NATO

În acest moment, ‘El (Putin) nu doreşte un război oficial cu Ucraina, dar ar putea declanşa o nouă etapă a ostilităţilor de genul celor din luna august’, estimează analistul rus, cândva un apropiat al Kremlinului.

În opinia politicianului rus de opoziţie, Vladimir Milov, la summitul G20, preşedintele Vladimir Putin a constatat că nu mai are aliaţi în lupta sa cu Occidentul.

Citeşte şi Declaraţii ŞOCANTE: Adevăratul MOTIV invocat de PUTIN pentru plecarea PRECIPITATĂ de la summit-ul G20

Putin a părăsit duminică Australia, înainte de publicarea comunicatului final al summitului G20 şi nici nu a participat la dejunul de lucru, motivându-şi plecarea inopinată prin ‘nevoia de somn’ şi un program extrem de încărcat, ceea ce a constituit o abatere de la protocol.

Într-o atmosferă de ‘război rece’, liderii ţărilor anglo-saxone au acuzat Moscova că este ”o ameninţare pentru lume”, că doreşte să reinstaureze ‘gloria pierdută a ţarismului sau a Uniunii Sovietice„, fiind un agresor pentru ţări mai mici decât Rusia. Preşedintele american Barack Obama l-a avertizat atunci pe Putin că, dacă va continua să alimenteze conflictul din estul Ucrainei, Rusia va rămâne izolată de comunitatea internaţională.

DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Modelul de la Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Ce planuri are producătorul auto
Capital.ro
Adio, George Simion! Trump însuși i-a dat lovitura de grație: Băieți, sunteți terminați!
Playtech.ro
Înălțimea maximă a unui gard între proprietăți. Când ai nevoie de autorizație
DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Adevarul
Izolare, frică și deconectare totală de realitate. Ce l-a împins pe Vladimir Putin într-o logică a autodistrugerii - analiză The Times
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Documentul esențial care trebuia depus la ANAF. Termenul a expirat, sancțiunile sunt uriașe
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cum explică Emmanuel Macron „palma” primită de la soția sa, Brigitte: „Toată lumea trebuie să se calmeze”
Cancan.ro
Motivul pentru care Aheea nu avea ce să caute la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. Semnal de alarmă tras de psihologi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o personalitate marcantă. A fost o legendă a țării. A lăsat în urmă o mare moștenire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
„Ceva dezastru!” Furtunile și vijeliile au făcut ravagii în România: Sute de oameni au fost evacuați în miez de noapte din cauza inundațiilor
MediaFlux
Cine e SPP-istul lui Nicușor Dan, devenit idolul internetului. Val de glume și declarații de dragoste FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor