Trei romi din România au deturnat 1,7 milioane de euro de la statul francez. Ce metodă au folosit

Doi bărbați și o femeie - romi originari din România, toți în vârstă de 27 de ani - au fost pus puși sub acuzare și încarcerați la Valencienne, în nordul Franței, fiind suspectați că în 2017 au întocmit nu mai puțin de 1.200 de dosare false pentru a obține alocații familiale și alte ajutoare sociale oferite de statul francez. Prejudiciul se ridică la 1,7 milioane de euro.
Iulian Tudor
22 oct. 2018, 09:23
Trei romi din România au deturnat 1,7 milioane de euro de la statul francez. Ce metodă au folosit

Sistemul inventat de cei trei era extrem de simplu. Fabricau dosare pe numele unor tinere care se declarau PFA (întreprinzători individuali) în domeniul recuperării de fier vechi. Ulterior, femeile declarau că sunt însărcinate și încasau indemnizațiile pentru familie. În fața funcționarilor francezi se prezentau, de obicei, cu dosarele tinere care erau plătite cu câțiva euro. La început, au folosit identitățile reale. Apoi au început să facă dosare fictive cap-coadă, folosind false carduri de identitate și certificate de naștere românești.

La mijlocul anului 2017, Casa pentru alocații familiale și Regimul social pentru independenți, cele două instituții care acordau ajutoare sociale, au constatat o creștere anormală a numărului de dosare de antreprenori depuse de romi care locuiau în regiunea Valenciennes.

Anchetatorii poliției judiciare din Lille și poliția de frontieră din Valenciennes i-au identificat în cele din urmă pe organizatorii escrocheriei și i-au depistat săptămâna aceasta la Strasbourg și Forbach, unde deja încasaseră prin aceeași metodă 77.000 de euro de la serviciile sociale. În plus, scrie presa franceză, ei sunt suspectați că au aplicat metoda și în Germania.

Toată „prada” a fost trimisă în România prin intermediul unor servicii de transfer de bani. Aici, ar fi fost investiți în proprietăți imobiliare, cu precădere în Moldova, regiunea de unde erau originari cei trei.

Unul dintre cei trei este acuzat și de agresiune sexuală asupra unui minor și era deja arestat, ceilalți doi operau, în schimb, prin aceeași metodă, în estul Franței și continuau să fraudeze sistemul social francez. Alți membri ai rețelei s-ar fi întors deja în România.

Presa franceză mai spune că au fost cooperanți în timpul interogatoriilor. Ei sunt acuzați de escrocherie în bandă organizată, fals și uz de fals.

Sursa: digi24.ro

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier