Suspecţii, doi bărbaţi şi o femeie, au fost ridicaţi de poliţişti pentru a fi audiaţi. Unul dintre suspecţi, un tânăr în vârstă de 20 de ani este cunoscut în zonă drept o persoană cu un comportament violent, potrivit Mediafax. În paralel, la secţia de Poliţie au fost aduşi şi mai mulţi martori, au mai spus aceleaşi surse.
13 autovehicule, între care o motocicletă, au fost incendiate, miercuri dimineaţă, pe o stradă din cartierul Drumul Taberei din Capitală, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.
Incendiul a fost anunţat la ora 4.19 de către o persoană care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a spus că, pe strada Valea Argeşului din sectorul 6, mai multe maşini sunt cuprinse de flăcări, au precizat oficiali din Poliţia Capitalei. Potrivit surselor citate, 13 autovehicule, care aparţin unor persoane fizice, au ars în incendiu, opt dintre acestea fiind distruse în totalitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că pompierii au intervenit cu patru autospeciale, incendiul fiind stins în aproximativ 40 de minute.