Trei tineri din Dolj au vrut să se îmbogăţească cu bani scoşi la imprimantă

Trei tineri din Dolj au fost arestaţi, după ce poliţiştii de la Crima Organizată au descoperit că aceştia au vrut să se îmbogăţească peste noapte cu bani falşi scoşi la imprimantă.
Iulian Tudor
15 nov. 2019, 08:18
Trei tineri din Dolj au vrut să se îmbogăţească cu bani scoşi la imprimantă

Cei trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani, au pus la cale un plan de a face bani fără să muncească, motiv pentru care au decis să îi scoată la imprimantă, scrie observator.tv.

Citeşte şi Cel mai slab leu din istorie, în raport cu euro. Minim istoric pentru moneda naţională

Astfel, ei au făcut mai multe cercetări şi au descoperit că cele mai falsificate bancnote sunt cele din cupiura de 50 de euro.

Astfel, tinerii au început să scoată bani falşi pe bandă rulantă.

În timp ce unii se ocupau cu printarea bancnotelor de 50 de euro, alţii se ocupau cu plasarea lor sau schimbarea la anumite case de schimb valutar.

Tinerii din Dolj au scos bani falşi la imprimantă şi apoi au încercat să îi schimbe

Bani falşi făcuţi la imprimantă, aceeaşi serie

Planul celor trei a ieşit la iveală, după ce un reprezentant al unei case de schimb valutar a realizat că bancnotele primite aveau aceeaşi serie.

Ieri, poliţiştii de la Crimă Organizată (BCCO Craiova) au făcut şase percheziţii în localităţile Piscu Vechi, Ghidici şi Poiana Mare din Dolj la locuinţele folosite de cei trei tineri.

„În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 23 de bancnote din cupiura de 50 de euro, toate având aceeaşi serie, 2 laptopuri, un telefon mobil, 4 carduri bancare, precum şi 32.000 de lei şi 4.110 euro. În baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut pe cei 3 bărbaţi, faţă de care instanţa de judecată a dispus apoi măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație