Petrecerea dintr-un club din zona Cub, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi, s-a sfârşit cu o bătaie din care au rezultat trei victime, care s-au ales cu plăgi prin înjunghiere.
Victimele sunt trei bărbaţi – unul de 19 ani, altul de 23 şi celălalt de 27 de ani. Cei trei tineri veniseră să se distreze într-un club din centrul oraşului, dar au sfârşit prin a ajunge pe patul de spital, după ce au fost înjunghiaţi.
Tânărul de 19 ani a fost înjunghiat în abdomen, cel de 23 de ani are leziuni toraco-abdominale, iar celălalt de 27 de ani are o rană la umăr. Medicii spun că starea lor este stabilă, după cum au informat surse de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.
Medicul Dana Cimpoieşu a explicat că perioada de internare a celor trei tineri va depinde de evoluţia postoperatorie a plăgilor ce le-au fost provocate prin înjunghiere.
Cimpoieşu a mai precizat că bărbatul de 27 de ani are şanse să părăsească primul spitalul, deoarece acesta are răni superficiale.
Oamenii legii fac cercetări la faţa locului pentru a stabili exact modul în care s-a petrecut altercaţia.