Treisprezece români au fost condamnaţi în Franţa după ce au furat într-o lună 4,1 tone de metale

Treisprezece români au fost condamnaţi în Franţa, vineri, pentru furtul în decurs de puţin peste o lună la sfârşitul lui 2012 a 4,1 tone de metale, conform parchetului din Colmar, în provincia Haut-Rhin, relatează Le Figaro în pagina de Internet.
Alina Costache
07 sept. 2013, 05:47
Treisprezece români au fost condamnaţi în Franţa după ce au furat într-o lună 4,1 tone de metale

Conform substitutului procurorului din Colmar, Aline Klein, este vorba de „un adevărat jaf”. „Aceste persoane acţionau în grupuri de 12 până la 15 persoane”, a subliniat magistratul, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Patru români, arestaţi după ce au încercat să fure dintr-o centrală nucleară din Franţa

Cei 13 acuzaţi au primit pedepse care pleacă de la 8 luni la 4 ani de închisoare. Condamnările cele mai mari au fost pentru trei indivizi acuzaţi că au agresat în septembrie 2012 cu bare de fier un gardian de noapte în timpul unui furt dintr-o companie din regiunea specializată în recuperarea şi reciclarea metalului.

Citeşte şi Doi români acuzaţi de furt de metale dintr-o fostă bază militară NATO, arestaţi în Italia

În total, cei 13 condamnaţi au comis opt furturi şi o altă tentativă între septembrie şi noiembrie 2012, reuşind să fure 4,1 tone de metal, în special cupru.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Orașul care a început să se scufunde. E plin de hoteluri și clădiri luxoase
Capital.ro
Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Răsturnare de situație pe scena politică: Numele contează mai puţin
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția pandișpanului ca să iasă mult mai pufos. Ingredientul secret pe care îl adaugă în albuș
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Pacea care va vulnerabiliza România în 2025. Expert: „Pericolul unui președinte anti-occcidental, mai mare ca oricând”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
Sfârșitul telefoanelor mobile: Cu ce vor fi înlocuite
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un nou cutremur în România, sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
În ce an va fi următorul mare cutremur în România, potrivit faimosului seismolog Gheorghe Mărmureanu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
substantial.ro
Femeie reținută după incendierea unei mașini în București în urma unei răzbunări
MediaFlux
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai bună destinație de călătorie pentru familie. Este o țară chiar din apropierea Rusiei