Flăcările au izbucnit la motorul locomotivei, în timpului mersului.
„Locomotiva unui tren de persoane care circula pe ruta Dorohoi – Iaşi a luat foc între localităţile Vlădeni şi Larga Jijiei. Incendiul a izbucnit la motorul locomotivei. Apelul la 112 a fost făcut la ora 15.08, iar la faţa locului au ajuns două autospeciale de la Detaşamentul I de pompieri”, a declarat Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, potrivit Mediafax.
Potrivit acesteia, cei 150 de călători aflaţi în garnitură au fost evacuaţi, fără ca cineva să fie rănit, iar incendiul a fost stins de pompieri în câteva zeci de minute.
Linia de cale ferată pe care s-a produs incendiul este închiriată de o companie privată de transport.