Tribunalul Argeş judecă cererea de revizuire a dosarului în care Cioacă a fost condamnat pentru omor

Fostul poliţist Cristian Cioacă, acuzat că şi-a ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, a depus o cerere de revizuire a dosarului. Acesta cere anularea probelor, vrea rejudecarea procesului şi suspendarea pedepsei. Solicitarea lui Cioacă va intra, marţi, pe rolul Tribunalului Argeş.
Iulian Tudor
15 dec. 2015, 07:20
Tribunalul Argeş judecă cererea de revizuire a dosarului în care Cioacă a fost condamnat pentru omor

Cristian Cioacă a formulat o plângere penală împotriva anchetatorilor care s-au ocupat de cazul său, pe care îi acuză că au folosit pentru căutarea cadavrului Elodiei un aparat care ar descoperi cadavre după câteva fire de păr puse într-o cutie. Ulterior, s-a dovedit că respectivul dispozitiv ar fi fost o escrocherie pusă la cale de o companie din Marea Britanie, al cărui inventator a ajuns la puşcărie.

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat la România TV că fostul poliţist foloseşte plângerile penale ca pe o tactică, sperând că-i vor fi de folos la soluţionarea favorabilă a cererii de revizuire a dosarului în care a fost condamnat.

Plângerea lui Cristian Cioacă nu este ceva nou, întrucât ne-a obişnuit cu astfel de situaţii. Este o tactică a lui să formuleze plângeri penale împotriva anchetatorilor, crezând că-l vor ajuta la soluţionarea dosarului de revizuire. Să nu uităm că el a depus nenumărate plângeri la CSM împotriva tuturor anchetatorilor şi magistraţilor care au lucrat în acel dosar, inclusiv împotriva judecătorului care a soluţionat pe fond dosarul de omor. Eu înţeleg că Cioacă a formulat plângeri fiind supărat că, folosindu-se acel aparat, nu a fost găsit corpul victimei, el ştiind foarte bine însă că a omorât-o pe Elodia„, a explicat avocata familiei Ghinescu.

Întrebată dacă la termenul de marţi, de la Tribunalul Argeş, se poate formula vreo soluţie favorabilă lui Cioacă, avocata familiei Chinescu a precizat că cererea de revizuire a dosarului de omor este întemeiată pe o reinterpretare a probelor, deci nu vine cu un element nou.

La termenul de marti nu are ce sa se intample ceva spectaculos, pentru ca cererea de revizuire este intemeiata pe o reinterpretare a probelor, deci nu vine cu un element nou, pe care instanta sa nu-l fi avut in vedere la solutionarea dosarului de omor. Cristian Cioaca nu are cum sa fie eliberat dupa o cerere de revizuire a dosarului de omor„, a conchis avocata familiei Ghinescu.

Cristian Cioacă a fost mutat de la Penitenciarul Colibaşi, la Penitenciarul Giurgiu. Fostul poliţist a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2014, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu opt ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare

CITEŞTE ŞI: Avocata lui Cioacă: „Căutarea Elodiei a fost un experiment”. Fostul poliţist vrea rejudecarea procesului

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri