Concedierile de la Mechel Câmpia Turzii, ANULATE în instanţă

Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajaţi ai combinatului şi a dispus anularea preavizelor acestora.
Romania TV
17 iul. 2013, 15:09
Concedierile de la Mechel Câmpia Turzii, ANULATE în instanţă

Preşedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moţu, a declarat, miercuri, că procedura de concediere colectivă derulată în cazul angajaţilor de la Mechel Câmpia Turzii a fost nelegală.

„Tribunalul Comercial a admis, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectivă şi a preavizelor în cazul a 145 de angajaţi ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua dacă se respectă prevederile legale. Actuala concediere colectivă nu a urmat paşii prevăzuţi de lege, a fost una nelegală”, a spus Moţu, potrivit Mediafax.

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, miercuri, că se bucură de decizia instanţei, care a dovedit că sindicatul a avut dreptate când a contestat decizia de concediere.

„Mă bucur că o instanţă din România a judecat conform dreptului comunitar. Ce e important, este că angajaţii Mechel Câmpia Turzii rămân să lucreze mai departe în combinat”, a spus Pascu.

Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus la începutul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind considerată „ilegală” de către sindicat.

Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara în 4 iulie, că angajaţii au fost înştiinţaţi în 3 iulie înainte că vor primi preavizele începând cu 5 iulie.

Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel „Alfa” Cluj, Valentin Ilcaş, dar şi cu directori ai ITM şi AJOFM Cluj, au participat, în 5 iulie, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, pentru găsirea unei soluţii de stopare a noilor disponibilizări anunţate la combinat.

Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar şi conducerea combinatului să facă.

„Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe aceşti administratori judiciari în faţă ca să îşi poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu. Au ajuns şi firmele de administrare judiciară să fie scoase în faţă, se îmbogăţesc firmele, se îmbogăţesc hoţii, se îmbogăţesc firmele de insolvenţă şi mor capacităţile de producţie, cu consecinţele sociale de rigoare. Activitatea de la Câmpia Turzii se susţine din punct de vedere economic, iar cei de la Mechel constată că trebuie să rezilieze contracte şi au început tocmai cu contractele de muncă, un lucru cu care nu suntem de acord”, spunea Vuşcan.

Tot în 5 iulie, liderul de sindicat Ioan Pascu spunea că va înainta o notificare administratorului judiciar prin care îl va anunţa oficial că a încălcat procedura de concediere colectivă şi că va anunţa şi judecătorul sindic despre această disponibilizare „ilegală”.

În aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, în urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. El spunea că a fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii, intrat în insolvenţă în luna aprilie, şi-a reluat, în 20 mai, activitatea de producţie.

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
Fiica Iuliei Albu a făcut furori în prima zi de școală! Cum a venit îmbrăcată tânăra
Fanatik.ro
Ce să agăți la intrarea în casă pentru a avea noroc și a fi ferit de rele. Obiectul care atrage bunăstarea ca un magnet
Capital.ro
Ungurii încalcă legea. VERDICT pentru Ungaria de la UE
Playtech.ro
Îți aduci aminte de Aylin Cadîr din trupa Pops? Cum arată la 20 de ani de la lansarea în muzică
DailyBusiness
România înfruntă UE. Burduja cere compensații urgente pentru prețurile exorbitante la energie!
Adevarul
Analiza primului interviu comun al șefilor CIA și MI6. De ce sunt atât de optimiști cu privire la victoria Ucrainei?
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
Revenire bombă în televiziune. Și uitasem de vedetă
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Ce mesaje avea Ana-Maria de la Gabriel Vasiliu! Ce o încuraja pe propria soție să facă în Olanda
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 12 septembrie 2024: Ce valoare au azi moneda euro și dolarul american
Capital.ro
Rusia avertizează: Suntem gata să folosim arme nucleare
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Sociologul Alfred Bulai plasat în arest la domiciliu conform deciziei definitive a Tribunalului București
MediaFlux
AU INTRAT BANII pe CARD! Decizie pentru SENIORI! Vești bune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...