Tribunalul Mureş judecă un nou proces în care Prinţul Paul cere domeniul de la Lăpuşna

Tribunalul Mureş judecă un nou proces în care Prinţul Paul revendică domeniul de la Lăpuşna, respectiv un castel de vânătoare şi peste 44.000 de metri pătraţi de teren, la termenul de joi magistraţii constatând că Direcţia Silvică Mureş a cerut introducerea MFP ca parte a procesului.
Iulian Tudor
23 ian. 2014, 15:28
Tribunalul Mureş judecă un nou proces în care Prinţul Paul cere domeniul de la Lăpuşna

Tribunalul Mureş a judecat, joi, un nou termen în cel de-al doilea proces în care Prinţul Paul a cerut domeniul de la Lăpuşna, de această dată în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, relatează Mediafax.

Este vorba de un castel de vânătoare care a aparţinut familiei regale, dar care a fost privatizat în 1998 de către societatea comercială Grand SA din Târgu Mureş, prin AVAS, şi peste 44.000 de metri pătraţi de teren.

Dosarul a fost înregistrat în vara anului trecut şi se judecă pe noul Cod Civil, la primul termen fixat, din septembrie 2013, cauza fiind amânată după ce judecătorul desemnat a făcut cerere de abţinere.

La termenul de joi, instanţa i-a solicitat Prinţului Paul să precizeze ce cere de la fiecare dintre cei patru pârâţi – Regia Naţională a Pădurilor Direcţia Silvică Mureş, Primăria comunei Ibăneşti, AVAS şi societatea comercială Grand SA – şi în ce temei. Tribunalul a constatat, de asemenea, că o serie dintre înscrisurile depuse la dosar, precum arborele genealogic al prinţului, dar şi avize obţinute de la Arhivele Naţionale, nu sunt lizibile şi a cerut remedierea acestor deficienţe.

Pe de altă parte, Tribunalul Mureş a constatat că RNP Direcţia Silvică Mureş a cerut introducerea în cauză a statului român, prin Ministerul de Finanţe, motiv pentru care a decis comunicarea dosarului către acest minister, cerându-i să-şi clarifice poziţia.

Totodată, instanţa a anunţat că RNP Direcţia Silvică Mureş a depus o întâmpinare însoţită de o cerere reconvenţională (mijloc procedural prin care pârâtul dintr-un proces formulează pretenţii împotriva reclamantului – n.r.), contravaloarea pretenţiilor acesteia, asupra unor construcţii, precum şi a peste 44.000 de metri pătraţi, ridicându-se la 10.198.929,64 lei.

Tribunalul a stabilit că cererea va trebui timbrată cu 111.594,29 de lei, în termen de 10 zile, pentru a fi luată în considerare, fixând un nou termen în data de 20 februarie.

Un alt dosar, deschis în 2006 – în care prinţul Prinţul Paul a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare asupra castelului şi terenurilor aferente domeniului de la Lăpuşna, încheiat de Romsilva cu societatea Grand SA Târgu Mureş în 1998 – a fost trimis spre rejudecare, în 2012, de Curtea de Apel Târgu Mureş la Tribunalul Mureş şi se află încă pe rolul aceleiaşi instanţe.

În acţiunea deschisă atunci, Prinţul Paul susţinea că acest castel, precum şi terenurile aferente, au fost preluate de statul român fără titlu valabil. Mai mult, acesta spunea că în 1998 Romsilva a vândut castelul firmei din Târgu Mureş, „părţile contractante fiind de rea-credinţă la încheierea actului de înstrăinare”, drept pentru care instanţa ar trebui să anuleze acest contract.

„Imobilul, cunoscut drept Castelul Lăpuşna, a aparţinut regelui Carol al II-lea, aşa cum arată şi actele depuse la dosar, tatăl meu, Mircea Gregorie de Hohenzollern (Lambrino) fiind fiul legitim al acestuia şi succesor în cotă legală de 37,5 la sută. În acelaşi timp, Elena Lupescu, în calitate de soţie supravieţuitoare a fostului rege Carol al II-lea, este succesoare cu o cotă legală de 25 la sută. La decesul acesteia, prin testament a fost instituită unica şi universala moştenitoare Monique Urdarianu, de la care subsemnatul am cumpărat drepturile succesorale”, se arăta în acţiunea de atunci a Prinţului Paul.

În luna iulie a anului trecut, Prinţul Paul a dat în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii, cerând restituirea a 57.370 de metri pătraţi din fosta Fermă Regală Băneasa şi plata unor despăgubiri pentru 25.642,96 metri pătraţi din aceeaşi proprietate.

El a deschis trei procese la Tribunalul Bucureşti, pentru restituirea unei părţi dintr-un teren situat în Sectorul 1 Bucureşti, pe care a fost Ferma Regală Băneasa, şi acordarea unor despăgubiri pentru o parte din aceeaşi proprietate.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Ce temperatură nu trebuie să ai în casă pe timpul iernii pentru ca mușcatele să reziste și să înflorească spectaculos la primăvară. Trucul pe care niciun florar nu ți-l spune
Capital.ro
Călin Georgescu, OUT! Nu poate candida din nou. Vine ordin de la CCR
Playtech.ro
De ce să pui o sticlă cu apă lângă calorifer, iarna. Trucul simplu care te ajută să economisești
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Maghiarii se înghesuie la programul de pregătire militară. Campania „Îmi iubesc țara și o voi proteja” are un succes uriaș
wowbiz.ro
Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Scumpire masivă la un aliment banal. Puțini și-l vor mai permite
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Se fac angajări MApN în 2025! Cum poţi să ajungi soldat profesionist şi care sunt condiţiile de înscriere
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Reformele promise de politicieni și realitatea aplicării lor
MediaFlux
Moneda de 1 euro care se vinde în România cu 5000 de lei. Dacă o ai acasă poți face o avere cu ea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor cu cele mai lungi programe de muncă