În Belgia, următoarea relaxare a măsurilor sanitare va intra în vigoare vineri, ziua din care stadioanele de fotbal vor putea fi din nou pline de suporteri. Aceştia vor trebui să îndeplinească însă o condiţie, prezentarea unui „Covid Safe Ticket”, care să garanteze că sunt vaccinaţi pe deplin, dispun de un test PCR negativ ori s-au vindecat de Covid-19. Pentru nevaccinaţi vor fi prevăzute locuri separate.
„Suporterii ne-au susţinut în momentele dificile”, au sugerat aceste cluburi. „Nu ar fi corect să nu-i autorizăm de acum înainte dacă n-au avut încă şansa să se vaccineze pe deplin. Şi nici nu vrem să-i penalizăm cu un test costisitor”, au adăugat ele.
Zulte-Waregem a prevăzut un sector separat pentru fanii care nu au beneficiat de a doua doză de vaccin. „Cu siguranţă nu este vorba de anti-vaxxeri”, a asigurat purtătorul de cuvânt al clubului, Jacques Sciandri. Zulte-Waregem a rezervat 450 de locuri pentru persoanele nevaccinate, doar pentru abonaţi.
Virusologul Marc Van Ranst, de la Universitatea Catolică din Leuven, a estimat că demersul cluburilor este „ciudat”.
Pro League, organizatoarea campionatului, nu vede aici niciun inconvenient, iar ministerul de Interne a confirmat că este autorizată primirea persoanelor nevaccinate, dacă sunt îndeplinite condiţiile.
Debutul campaniilor de vaccinare în toate statele membre a fost marcat de intensificarea diseminării de informații false pe rețelele sociale, cu scopul de a eroda încrederea populației în vaccin și în vaccinare.
Astfel, au circulat postări care au contestat siguranța vaccinului, aducând drept argument informația că țări precum Germania și Belgia au întrerupt vaccinarea sau că polițiștii din Franța protestează împotriva vaccinării. Aceste informații sunt inexacte și potențial înșelătoare, amestecând jumătăți de adevăr (lucruri care s-au întâmplat deja/ fapte reale) cu jumătăți de ne-adevăr, se precizează pe vaccinare-covid.gov.ro.