Trimisul SUA: Am auzit ce trebuia. E un test. Nu este în interesul României să pice acest test

Philip Gordon, reprezentantul guvernului american, a declarat, luni seară, că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit "ceea ce trebuia" de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus, informează Mediafax. "Ne pasă de România, de viitorul ei, de democraţia ei", a spus Gordon.
Romania TV
13 aug. 2012, 17:51
Trimisul SUA: Am auzit ce trebuia. E un test. Nu este în interesul României să pice acest test

Philip Gordon a precizat că SUA sunt preocupate de recentele evoluţii legate de referendum şi de procesul prin care aceta este revizuit.

„Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat„, a spus Philip Gordon.

El a mai spus că SUA susţin pe deplin cele 11 puncte exprimate de Comisia Europeană pentru a ajuta România pe calea democratică a acesteia.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu, către ambasadorul SUA: N-o duc prea bine VIDEO

Ambasadorul Gitenstein a exprimat aceste poziţii atât public cât şi privat, iar eu am venit să întăresc faptul că el vorbeşte în numele Washingtonului, în numele administraţiei Obama, când face aceste comentarii publice şi private”, a spus Gordon.

El a ţinut să sublinieze că nu este de partea cuiva şi nu a venit pentru a susţine vreun partid sau vreun lider politic, ci a venit pentru a exprima necesitatea respectării statului de drept şi a funcţionării instituţiilor.

CITEŞTE ŞI Ce mesaj i-a transmis premierul Victor Ponta oficialului american

Gordon a spus că guvernele vin şi pleacă, iar ce este important este relaţia dintre cele două ţări, precum şi funcţionarea instituţiilor şi a statului de drept.

Întrebat dacă este mulţumit de răspunsurile primite luni de la oficialii români, Gordon a spus: „Cred că este cinstit să spun că am auzit ce trebuia„, a spus Gordon.

CITEŞTE ŞI Crin Antonescu a discutat cu trimisul Administraţiei SUA, Philip Gordon, la Palatul Cotroceni VIDEO

Oficialul american a precizat că liderii cu care a vorbit şi-au exprimat susţinerea faţă de valorile pe care el le-a prezentat.

Evident, e mai important ce fac oamenii decât ce spun. Dar tot ceea ce pot să sper, după aceste întâlniri, este că ei conştientizează importanţa acestor lucruri şi că vor respecta aceste principii„, a adăugat oficialul SUA.

El a mai spus că România are instituţiile necesare pentru a trece prin situaţia actuală, dar acestea trebuie utilizate corect. „E un test. De aceea sunt aici (…) Vrem să ajutăm România să treacă acest test. Nu este în interesul României să pice acest test„, a spus Gordon.

Gordon a menţionat că a transmis liderilor cu care s-a întalnit că partea americană aşteaptă de la ei respectarea legii şi a independenţei instituţiilor.

Ne aştepăm la respect pentru instituţiile independente, ne aşteptăm ca acuzaţiile credibile de fraudă şi de imixtiuni să fie anchetate şi rezolvate şi ne aşteptăm ca ei (liderii de la Bucureşti, nr.) să sprijine ceea ce ar fi privit ca un rezultat legitim. Nu trebuie ca eu să spun precis ce înseamnă asta, într-un caz sau în altul, dar lucrurile astea se văd”, a spus Gordon.

El a subliniat că atunci când lucrurile sunt complicate pe plan intern, este uneori de ajutor să aduci un „validator” extern. „Câteodată ajută să aduci un validator extern. Am discutat despre acest rol, pe care Comisia de la Veneţia ar putea să îl joace”, a spus Gordon.

Oficialul american a menţionat că a discutat şi cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu, despre scenariul în care acesta s-ar întoarce la Cotroceni, menţionând, de asemenea, importanţa respectării independenţei instituţiilor şi a funcţionării statului de drept, indiferent de contextul politic.

Oficialul american a avut luni întâlniri cu Crin Antonescu, Traian Băsescu şi Victor Ponta.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Județul din România în care găsești cascade, mausoleu și focul viu. Are destinații pentru toate gusturile
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de case. Se depune cerere direct la Primărie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
Orăşelul din România sufocat de turişti. Pensiunile şi hotelurile nu mai fac faţă
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Ordin de la MApN. Regulamentul care a intrat deja în vigoare
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia