Trist şi ÎNGRIJORĂTOR. Peste 81.000 de copii au cel puţin un părinte plecat să muncească în străinătate

La sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului trecut, 59.774 de familii aveau cel puţin un membru care muncea în străinătate, iar în 16.197 dintre acestea ambii părinţi erau plecaţi din ţară. În total, 81.439 de copii erau afectaţi de fenomenul migraţiei părinţilor, 22.892 dintre ei provenind din cele 16.197 de familii în care ambii părinţi au ales să muncească în străinătate.

Din cei 22.892 de minori rămaşi în România fără niciunul dintre părinţi, 21.753 sunt în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie iar 1.014 sunt în sistemul de protecţie specială: 160 la asistent maternal, 220 în centre de plasament, 565 la rude de până la gradul IV, 69 la alte familii sau persoane, iar 125 sunt în alte situaţii.

Din datele centralizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii reiese că alte 35.370 de familii, cu 48.042 de copii, au unul dintre părinţi plecat în străinătate. Dintre aceşti copii, 1.520 sunt în sistemul de protecţie specială, conform datelor centralizate.

Din aceleaşi date mai rezultă că sunt 8.207 familii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate, cu 10.505 copii. Dintre aceştia, 9.226 sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie, iar 1.217 sunt în sistemul de protecţie specială: 229 la asistent maternal, 276 în centre de plasament, 625 la rude de până la gradul IV, iar 87 la alte familii sau persoane.

Alte articole

Alimentația din timpul sarcinii poate influența riscul apariției de autism la copii. Concluziile unui nou studiu

Valentina Pelinel aruncă bomba despre relația dintre Cristi Borcea și copiii lor: „Nu poate, oricât ar încerca el”

Potrivit Mediafax, toţi părinţii care merg să muncească în străinătate, indiferent dacă pleacă să îşi caute de lucru sau au deja contract de muncă, trebuie să anunţe la serviciul de asistenţă socială cu cine rămân copiii lor în ţară.

Obligaţia de a notifica serviciul public de asistenţă socială nu mai revine doar persoanelor care pleacă în străinătate cu contract de muncă, aşa cum era prevăzut până la aprobarea Legii 257/2013, ci tuturor.

Vezi şi: Topul lucrurilor pe care le-au avut de învăţat părinţii în 2013

Legea 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului obligă toţi părinţii care îşi lasă copiii singuri acasă, când pleacă la muncă în străinătate, să notifice serviciul public de asistenţă socială (SPAS) de care aparţin cu cel puţin 40 de zile înainte şi să desemneze o persoană care se va ocupa de aceştia.

Până la aprobarea Legii 257/2013, acest lucru era reglementat printr-un ordin şi viza doar părinţii care plecau în străinătate cu contract de muncă, nu şi pe cei care munceau la negru sau pe cei care plecau pentru a-şi căuta o slujbă.

„Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de tutelă. Persoana desemnată trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare creşterii şi îngrijirii unui copil”, se arată în noua formă a legii.

Persoana căreia urmează să îi fie delegată autoritatea părintească îşi dă acordul personal, în faţa instanţei, iar cererea de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti va fi soluţionată în trei zile de la depunerea acesteia. Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi perioada pentru care are loc delegarea.

Actul normativ mai prevede că serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor trebuie să asigure persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de şase luni.

În lege se mai arată că instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la copil, pe durata lipsei părinţilor, dar nu mai mult de un an.