Trump a purtat prima discuţie telefonică cu Vladimir Putin despre o posibilă cooperare militară în Siria

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a purtat sâmbătă noaptea prima discuţie telefonică de la preluarea mandatului cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în care şi-a exprimat sprijinul pentru o posibilă cooperare militară în lupta împotriva militanţilor Statului Islamic din Siria, transmite Reuters.
Iulian Tudor
29 ian. 2017, 06:39
Trump a purtat prima discuţie telefonică cu Vladimir Putin despre o posibilă cooperare militară în Siria

Ambele părţi au demostrat o atitudine activă pentru stabilirea şi dezvoltarea unei cooperări ruso-americane. Convorbirea a avut loc într-un ton pozitiv şi orientat spre rezolvarea problemelor„, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

De asemenea, cei doi lideri au menţionat că vor colabora pentru a organiza prima întâlnire dintre noua administraţie americană şi reprezentanţii Moscovei.

Relaţiile ruso-americane s-au răcit considerabil în ultimii ani ai administraţiei Obama, în special după anexarea Crimeei şi finanţarea insurgenţei pro-ruse din regiunea Doneţk. Însă, Trump a promis încă din campania electorală că doreşte o reapropiere de Moscova, dacă va reuşi să se înţeleagă în acest sens cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Donald Trump a declarat vineri că ia în considerare dacă să ridice sau nu sancţiunile economice împotriva ruşilor, însă declaraţia sa a stârnit un val de critici din partea unor republicani respectaţi precum John McCain. Senatorul republican a ţinut să amintească de atrocităţile comise de ruşi doar în ultimii trei ani în estul Ucrainei şi în Siria, precum şi de anexarea Crimeei.

Kremlinul menţionează că cel mai important rezultant al discuţiei reprezintă afirmarea necesităţii unei lupte comune împotriva terorismului internaţional şi prioritatea colaborării militare în Siria.

Preşedintele a vorbit în favoarea stabilirii unei coordonări reale a acţiunilor ruse şi americane, care vizează distrugerea Statului Islamic şi a altor grupări teroriste din Siria„, se arată în comunicatul Kremlinului.

De asemenea, cei doi lideri au acceptat să stabilească o cooperare „asemănătoare unor parteneri” atunci când vine vorba de probleme globale precum criza ucraineană, programul nuclear iranian, conflictul israeliano-arab şi tensiunile din peninsula Coreeană.

Putin i-a amintit preşedintelui Trump că ţara noastră a sprijinit ăentru mai bine de două secole America, că cele naţiuni au fost aliate în cele două războaie mondiale şi acum percepe SUA drept cel mai important partener în lupta de combatere a terorismului internaţional„, se arată în comunicatul Kremlinului.

Liderul rus s-a arătat încântat de victoria miliardarului republican şi a promis că va lucra în următorii patru ani pentru a îmbunătăţi relaţiile bilaterale dintre Moscova şi Washington.

Însă, Donald Trump a fost adeseori criticat pentru atitudinea sa vizavi de Rusia, susţinând la un moment dat că ar putea să ia în considerare ridicarea sancţiunilor economice impuse Moscovei sau chiar recunoaşterea anexării peninsulei Crimeea. Între timp, miliardarul republican a revenit la o retorică ceva mai moderată, recunoscând la un moment dat că hackerii ruşi ar fi putut să joace un rol esenţial în atacurile cibernetice din perioada campaniei electorale.

Serviciile de informaţii au descoperit că hackerii ruşi guvernamentali sunt cei care au orchestrat campania de atacuri cibernetice asupra instituţiilor democratice din perioada campaniei electorale, cu scopul de a sprijini candidatura lui Donald Trump, care a demostrat o atitudine mult mai favorabilă lui Vladimir Putin.

Relaţia dintre Donald Trump şi Rusia s-a dovedit mult mai otrăvită decât se credea în timpul campaniei prezidenţiale, după ce jurnaliştii Buzzfeed au publicat în prima jumătate a lunii ianuarie un raport compromiţător redactat de către un fost agent britanic al MI6. În respectivul raport este descris un aşa-zis „kompromat”, în care spionii ruşi de la FSB au adunat informaţii compromiţătoare pentru a-l şantaja pe Donald Trump.

Se pare că operaţiunea de „kompromat” a avut loc la ordinul direct de la preşedintele Vladimir Putin, care s-a arătat entuziasmat de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA. Preşedintele rus l-a „cultivat” timp de cinci ani pe miliardarul republican.

Comportamentul lui Donald Trump la Moscova a inclus „acte sexuale perverse” care au fost aranjate şi monitorizate de către FSB. În acest sens, miliardarul republican a fost filmat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu mai multe prostituate în urmă cu patru ani în hotelul Ritz Carlton din Moscova.

FBI anchetează în acest moment veridicitatea informaţiilor incluse în raport, care au fost puse la dispoziţie vara trecută de un fost agent britanic cu o activitatea credibilă.

Citeşte şi Franţa şi Germania, îngrijiorate de măsurile lui Donald Trump privind refugiaţii

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
Cum obții cartea mașinii în 2025 în România. Acte necesare pentru obținerea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV)
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Zodia care trebuie să depună efort ca să rămână pe linia de plutire. Sunt puse la încercare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți