Trump a rupt acordul de pace cu Iran: „Sunt gunoaie, oameni bolnavi. Este doar o pierdere de timp să am de-a face cu ei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri, la Ankara, unde participă la a doua zi a unui summit NATO, că armistiţiul cu Iranul s-a ”terminat”.
Filip Stan
08 iul. 2026, 12:40
Trump a rupt acordul de pace cu Iran: „Sunt gunoaie, oameni bolnavi. Este doar o pierdere de timp să am de-a face cu ei”

Președintele SUA, Donald Trump, a spus că memorandumul de înțelegere semnat cu Iranul pentru a pune capăt conflictului este „terminat”, adăugând că nu dorește să colaboreze cu Teheranul și calificându-i pe liderii iranieni drept „oameni bolnavi”.

Statele Unite au lansat noi atacuri militare asupra Iranului și au revocat o licență care permitea Teheranului să vândă petrol, ca răspuns la atacurile asupra a trei petroliere. A fost cea mai recentă lovitură dată unui acord fragil de încetare a focului într-un conflict profund nepopular în Europa.

„Este o întrebare foarte interesantă. Din punctul meu de vedere, cred că s-a terminat. Nu vreau să mai am de-a face cu ei”, a precizat Trump când a fost întrebat dacă memorandumul a încetat să mai fie valabil. „Sunt gunoaie. Sunt oameni bolnavi. Sunt conduși de oameni bolnavi”, a continuat el. „Din punctul meu de vedere, este doar o pierdere de timp să am de-a face cu ei”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

În temeiul acordului provizoriu dintre SUA și Iran, Trezoreria Americană a emis pe 22 iunie o licență generală care permite vânzarea de petrol, produse petrochimice și produse petroliere de origine iraniană până pe 21 august. Prin revocarea acestei licențe marți, Trezoreria SUA a acordat Iranului termen până pe 17 iulie pentru a încheia toate tranzacțiile.

Armata americană a transmis că a lansat, în cursul nopții de marți spre miercuri, după ce trei petroliere au fost lovite în Strâmtoarea Ormuz. Qatarul a acuzat Iranul de atacarea navelor, inclusiv a uriașului tanc petrolier qatarez de gaz natural lichefiat „Al Rekayyat”, care a raportat că a fost lovit în timpul nopții de o dronă, provocând un incendiu în sala motoarelor.

„Forțele Comandamentului Central al SUA au început să lanseze o serie de lovituri puternice împotriva Iranului, pentru a-i impune costuri grele ca răspuns la țintirea și atacarea navelor comerciale cu echipaje formate din civili nevinovați pe o cale navigabilă internațională. Loviturile SUA reprezintă un răspuns la atacurile iraniene asupra a trei nave comerciale care tranzitau Strâmtoarea Ormuz. Agresiunea demonstrată de Iran a fost nejustificată, periculoasă și o încălcare clară a armistițiului”, a explicat CENTCOM.

Gardienii Revoluției din Iran (IRGC) au menționat miercuri dimineață că au lovit zeci de instalații militare americane din Bahrain și Kuweit, ca răspuns la atacurile americane, potrivit unui comunicat difuzat de postul public de televiziune IRIB.

„Marina și Forța Aerospatială a IRGC au desfășurat o operațiune comună cu rachete și drone, lovind 85 de instalații militare americane cheie” din cele două țări, doborând totodată o dronă MQ-9, se arată în declarație.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Probleme mari pe transmisia Antenei 1 la Franța – Maroc! Milioane de suporteri români, afectați de defecțiunea tehnică
Capital.ro
Schimbare majoră pentru plăți în Europa. Euro digital intră în linie dreaptă. Când ar putea deveni disponibil
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Trump, nr.1 pe lista de asasinate. Statul care e pregătit să-l omoare pe președintele SUA
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?