„Nu vreau ca oamenii să creadă că totul depinde de un vaccin. Cu vaccin sau fără vaccin, revenim la normal. Începem acest proces”, a declarat Donald Trump, potrivit BBC.
„În multe cazuri nu există vaccinuri şi există câte un virus ori gripă şi lupţi împotriva lor. Alte lucruri nu au avut niciodată vaccin şi s-au dus”, a adăugat preşedintele SUA, apreciind că şcolile se vor redeschide în toamnă.
Donald Trump a precizat că proiectul dezvoltării rapide a unui vaccin anticoronavirus este în curs, prin proceduri accelerate de verificare a eficienţei a 14 potenţiale soluţii.