„James Comey ar face bine să spere că nu există ‘înregistrări’ ale conversațiilor noastre înainte să înceapă să facă dezvăluiri pentru presă!”, a scris pe Twitter președintele SUA, într-o serie de mesaje matinale, așa cum are obiceiul. Donald Trump a declarat joi, într-un interviu pentru NBC, că a avut două convorbiri telefonice și un dineu cu James Comey, în timpul cărora el l-a întrebat dacă era vizat de ancheta FBI privind legăturile sale cu Rusia.
„Am spus: ‘Dacă este posibil, puteți să-mi spuneți dacă există o anchetă asupra mea?’. El a spus că nu există o astfel de anchetă”, a declarat Trump la postul de televiziune american, cu referire la ancheta în curs a FBI cu privire la posibilele legături între anturajul său și responsabili ruși în timpul campaniei electorale din 2016.
Potrivit New York Times, Trump i-ar fi cerut lui Comey să facă o promisiune de loialitate în cursul unui prânz, la o săptămână după accederea sa la Casa Abă. Conform ziarului, care citează doi asociați ai lui Comey, acesta din urmă ar fi refuzat să facă un astfel de angajament, dar l-ar fi asigurat pe Trump de „onestitatea” sa. Cotidianul newyorkez nu a fost în măsură să spună dacă acest prânz era același pe care l-a evocat Trump la NBC, potrivit Agerpres.
De asemenea, alte două anchete sunt în curs în Congres pentru a determina dacă o existat un amestec din partea Rusiei pentru a favoriza candidatura republicanului Trump în detrimentul adversarei sale democrate Hillary Clinton.
Trump a reacționat vineri dimineața la criticile privind comunicarea echipei sale după destituirea surpriză a lui Comey. Versiunile au variat de-a lungul zilelor, fiind diferite inclusiv în funcție de interlocutori. „Poate că cea mai bună soluție ar fi să fie anulate pe viitor toate briefingurile de presă și să fie trimise răspunsurile sub formă scrisă pentru mai multă exactitate”, a spus el.