Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți cererea lui Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana aparținând Elenei Udrea, de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară, arest la domiciliu sau control judiciar.
Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.
„Astfel, după ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societăţii dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ştefan, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat cinci plăţi, în valoare totală de 335.486 lei”, susţin procurorii DNA.
Anchetatorii au mai stabilit că Ştefan Lungu îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.
„O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferenţa a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria”, spun procurorii anticorupţie.