Tudor Chirilă nu a iertat nicio formaţiune politică, criticând atât Partidul Naţional Liberal, cât şi pe partenerii de guvernare ai acestora, USR-PLUS, şi bineînţeles pe clienţii săi preferaţi, PSD.
„Războiul penibil din PNL, nu patetic, cum tâmpit zicea Alina Gorghiu certată cu sensurile în limba română, între Florin Cîţu și Ludovic Orban ne costă tot pe noi, românii. Este uluitor cu ce defilează și cum delirează cei doi contracandidați. Orban a redus/transformat liberalismul, care oricum era de fațadă, la/în conservatorism și fundamentalism ideologic, în timp ce Câțu joacă fără talent cartea leadershipului reformator cu figuri reșapate alături, de tip Raluca Turcan sau Monica Anisie.
Umbra personalității lui Dragnea pare să-l fi inspirat pe Orban într-un discurs profund „românesc” în care nu este foarte clar pe cine vrea să convingă. Seamănă mai degrabă cu un soi de dat la gioale tematic, că și printre susținătorii lui Câțu din partid se află tot felul de tulburați ideologici (vezi Sighiartău și aripa penticostală ardeleană – n-am nimic cu cultul în sine) care visează o Românie după chipul unui Dumnezeu numai de ei știut. Ai zice că Orban vrea să acapareze temele lor sau să și le însușească pentru niscaiva simpatie.
Adevărul este că se bat pentru șefia partidului doi mincinoși care promiteau că rezolvă problemele sectorului cultural în campania electorală și se prefăceau empatici în timpul alegerilor (Orban) sau ulterior (Câțu) când industria culturală (și nu numai) cerea compensații pentru interidcția de a munci, așa cum au acordat toate țările europene, și nu ajutor social, cum au interpretat lătrăii de serviciu (ca o completare nici USR PLUS nu a făcut nimic în sensul ăsta) Mincinoși sunt și ăia de la PSD, au ridicat minciuna la rang de artă subtilă a propagandei, dar câtă lipsă de imaginație să operezi cu aceleași criterii sau strategii.
Nu-mi pierd timpul să fac deosebiri între ăștia doi pentru că afinitățile lor mă fac să înțeleg foate bine că nu sunt decât niște vremelnice păpuși ale unui partid corupt în care puținii oameni care fac treabă nu par preocupați de viitorul partidului sau de imaginea/reconstrucția lui, ci mai degrabă cred în schimbarea de la firul ierbii (nu-i poți condamna, dar nici nu e vreo soluție macro).
Aberațiile ideologice ale lui Orban mă duc cu gândul la un vers din piesa noastră Dumnezeu nu apare la știri: „religia e marketing de război” sau „Dumnezeu n-a votat în senat”. De dată recentă aud că Câțu ar vrea să exploateze la Roșia Montana (cu cine?), dar să și păstreze situl Unesco. Interesantă viziune. Una peste alta, tristețea e sugrumătoare, spoielile astea de lideri independenți, sanchi, de interesele forțelor corupte din România, defilează prin fața ochilor noștri.
Nu-i nimic. Pandemia va trece, Piața Victoriei e tot acolo și ne-am obișnuit și cu frigul. Sunteți efemeri. Păcat că vă bateți joc de viețile noastre, trecătoare și ele.”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.