„Neața, copii! În timp ce unii dintre noi ne distram, alții ne plictiseam sau ne gândeam la 2016, unii se sărutau, alții se holbau în gol cu gândurile departe de bulele de șampanie de pe marginea paharului, unii dansau, alții chiuiau pe străzi a uitare și fericire, în timp ce fiecare dintre noi negocia cum putea despărțirea de un an mai bun sau mai rău, la Istanbul, într-un bar, 39 de oameni mureau mitraliați de un nebun.
Oamenii ăia azi nu mai sunt. Pentru noi e încă o știre și n-o să ne putem imagina niciodată cu adevărat ce înseamnă să stai la o masă, să sprijini o tejghea, să săruți o femeie sau să dansezi și să te găurească un glonț și să mori. Avem grijă ca moartea să fie departe de noi. Dar oamenii ăia sunt morți. Morți. Trupurile lor zac pe niște tărgi reci în morgile spitalelor sub lumină puternică și rece de neon. Rudele vin să-i recunoască. Celor apropiați de ei viața li se va fi schimbat definitiv. Doar ei pot înțelege că oamenii ăia nu mai sunt. Așa, dintr-o rafală de mitralieră. Și dacă stai puțin să te gândești la chestia asta n-au cum să nu te treacă fiori.
Chiar dacă nu reușești până la capăt să proiectezi cum ar fi să fie fratele sau iubita ta printre cei 39 de la Instanbul. Dacă te gândești puțin mai mult și mai intens te sperii. E ca o revelație a fricii. Și în frica asta care te cuprinde îți dai seama că nu prea mai sunt multe lucruri stabile în lumea asta în care trăim. Și pentru mine, în dimineața asta leneșă, unul dintre ele e muzica. Muzica e, mai mult decât oricând, un lucru sigur care îmi face bine. Și azi am să ascult multă muzică. Nu ca să bag capul sub preș și să mă prefac că există o lume mai bună, nu, ci ca să nu mă cuprindă frica”, a scris Tudor Chirilă.