Tudor Chiuariu s-a autosuspendat din PNL VIDEO

Tudor Chiuariu s-a autosuspendat din PNL, informează România TV. Decizia deputatului PNL vine după s-a început urmărirea sa penală şi a fost pus sub control judiciar în dosarul lui Viorel Hrebenciuc privind retrocedările ilegale de păduri. Chiuariu este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă şi spălare de bani. Senatorul ar fi urmat să primească 2,5 milioane de euro pentru a interveni la funcţionari ai unor instituţii din Bacău.
Romania TV
13 ian. 2015, 10:24
Tudor Chiuariu s-a autosuspendat din PNL VIDEO

„Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Național Liberal, până la clarificarea situației legate de acuzațiile formulate săptămâna trecută”, a precizat senatorul PNL Tudor Chiuariu, într-un comunicat de presă.

Procurorii DNA Braşov susţin că, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga şi Daniel Constantin Călugăr s-au înţeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2.5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău. Decizia avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.227 dctare de teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, susţin anchetatorii, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, potrivit căruia suma de două milioane de euro urma să îi fie plătită lui Chiuariu cu titlu de onorariu fix şi 500.000 de euro ca onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

În timpul controlului judiciar, Tudor Chiuariu poate părăsi România doar cu încuviinţarea procurorului şi are interdicţie să se apropie şi să comunice, direct sau indirect, cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor. Chiuariu este obligat să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere stabilit sau de câte ori este chemat, să meargă la anchetatori când este citat, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

STENOGRAME cu Hrebenciuc şi Adam: Vine valul arestărilor. Urmează 4 ani în care facem afaceri curate, nu furăm

Liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a anunţat luni că preşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a cerut senatorului Tudor Chiuariu suspendarea din partid până la clarificarea situaţiei sale juridice.

Petrache a subliniat că în statutul PNL este prevăzut că, dacă un membru este condamnat pentru corupţie, cu suspendare sau executare, pentru fapte de corupţie, îşi pierde de drept calitatea de membru de partid.

Spynews
La ce oră are loc finala de la 100 de metri liber, unde David Popovici vrea un nou aur olimpic. Programul complet al zilei de 31 iulie
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Bombă! Revine Gigi Becali în politică!? „O să fiu deputat în decembrie!” Video exclusiv
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Atenție! Cum va trebui să folosiți CNP-ul fiscal
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Drama care i-a marcat viața lui Andrei Stoica. Totul s-a schimbat din acel moment! Campionul, declarații emoționante la Star matinal e pe val: ”Plângeam în fiecare seară” | VIDEO
Spynews
Cătălin Bordea a oferit prima reacție în războiul dintre fosta soție, Livia, și prietenii săi: „Au fost lezați”
Evz.ro
Se scumpește rovinieta. Ce includ noile prețuri
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Nuntă cu 1.200 de invitați în Maramureș! Cum au reacționat internauții după ce evenimentul a ajuns viral pe TikTok: „Am zis că e filmare de la Beach Please”
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Robert Reich critică echipa Trump-Vance pentru misoginism într-o analiză publicată în The Guardian
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?