Tudor Pendiuc, audiat din nou la DNA

Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, a ajuns din nou la DNA joi dimineaţă pentru a fi audiat din nou în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită.
Filip Stan
20 nov. 2014, 08:31
Tudor Pendiuc, audiat din nou la DNA

Tudor Pendiuc a fost reţinut şi apoi arestat preventiv pentru fapte de corupţie. El ar fi atribuit contracte de transport unor firme ale apropiaţilor săi. Printre aceştia, şi un partener de afaceri al lui Radu Pricop, ginerele preşedintelui Traian Băsescu.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, însă, să înlocuiască arestul preventiv cu cel la domiciliu, iar Pendiuc s-a prezentat, joi, în faţa anchetatorilor pentru a răspunde la întrebările pe care aceştia le mai au referitor la dosar.

Citeşte şi STENOGRAME incendiare. Tudor Pendiuc, avertizat de vizita DNA: „Dacă or veni, să mă găsească bărbierit”

Primarul Tudor Pendiuc este acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat bugetul Primăriei Piteşti cu suma de peste 5 milioane de euro, prin încheierea unui contract nelegal privind transportul public local, el primind în schimb drept mită un apartament de lux pentru fiica sa. Edilul a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, iar fiica sa, Emanuela Pendiuc, este cercetată în arest la domiciliu pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. 

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, arestat preventiv. Este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi în stare de arest preventiv oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, acţionar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Florin Şerban Barbu, acţionar în cadrul SC Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, ambii reprezentanţi ai SC Girexim Universal SA şi SC CNCD SA. 

Potrivit DNA, în „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca Publitrans 2000 să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local Piteşti prin alocare de fonduri. Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Tudor Pendiuc ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans 2000 SA şi societăţile private CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099 lei), în folosul ultimelor două societăţi, la care printre acţionari se află omul de afaceri Valentin Vişoiu. 

Anchetatorii mai arată că, sub pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc a determinat încheierea contractului de asociere în participaţiune, în condiţiile în care cele două firme private erau obligate să deţină autobuzele în proprietate, însă ele le-au achiziţionat în leasing, cu puţin timp înainte de încheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing s-a făcut din încasările provenite ca urmare a contractului de asociere. 

În schimbul „serviciilor” sale, primarul Pendiuc este acuzat că a primit de la Valentin Vişoiu, la data de 18 februarie 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în suprafaţă de 117 mp, garaj de 23 mp şi un loc de parcare, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812 lei), în schimbul favorizării asocierii CNCD SA/Girexim Universal SA în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Peștele care este potrivit pentru orice buget. Oamenii economisesc 30% dacă îl cumpără congelat
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care nu stau la adresa din buletin. Au nevoie de acest document
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxele care cresc în toată România. Lista completă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă buletinele. A venit ordinul UE. Cum vor arăta noile acte de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Românii care primesc 1.000 de lei în plus la pensie chiar din aprilie! Mai mult, se pensionează la 60 de ani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia