Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie

Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului Piteşti, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru instigare la abuz în serviciu, infracţiune ce ar fi fost săvârşită în legătură cu asfaltarea unui drum.
Iulian Tudor
29 iun. 2018, 07:23
Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie

Tribunalul Argeş a decis, joi, achitarea lui Tudor Pendiuc, precum şi a celuilalt inculpat din dosar, Florentin Mircea Branişte, fost director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, care este acuzat de abuz în serviciu.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Piteşti în termen de 10 zile de la comunicare.

Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti între anii 1992 şi 2016, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2017, în acelaşi dosar fiind deferit justiţiei şi Florentin Mircea Branişte.

„În luna septembrie 2014, inculpatul Branişte Florentin-Mircea, în calitate de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti”, se arată în comunicatul transmis de DNA după trimiterea în judecată.

Fostul social-democrat Tudor Pendiuc, trimis anterior în judecată de DNA pentru fapte de corupţie într-un dosar privind concesionarea transportului public, a candidat în iunie 2016 ca independent pentru al şaptelea mandat de primar al municipiului Piteşti, însă a fost învins la limită de fostul viceprimar Cornel Constantin Ionică, reprezentantul PSD.

Primarul Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar de corupţie în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. El a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, în acelaşi dosar fiind cercetată şi fiica sa, Ema Pendiuc, precum şi mai mulţi oameni de afaceri.

Pendiuc a fost pus în libertate sub control judiciar pe 14 august 2015, după mai mult de nouă luni de arest preventiv.

Inculpaţii din dosarul privind concesionarea transportului public de persoane din Piteşti au fost trimişi în judecată pe 20 martie 2015, cauza aflându-se încă pe rolul Tribunalului Bucureşti.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării