„Acum, să vă dau un răspuns pe care chiar aş vrea să-l luaţi doar în limita răspunsului. Să nu vă imaginaţi că un astfel de act de clemenţă şi-l doresc doar unii”, a afirmat Tudorel Toader, marţi, la Bruxelles.
Ministrul Justiţiei a apreciat că în România „justiţia începe să se aşeze în matca ei constituţională, spuneam altădată, şi e valabil şi astăzi”.
„Întrebaţi oficial şi neoficial, nu între justiţiabili, care vă vor spune aşa ceva, chiar şi între magistraţi, pentru că lucrurile, repet, încep să intre în matca lor constituţională şi, până la urmă ăsta e obiectivul pe care eu mi l-am propus. Să eliminăm abuzurile, să eliminăm temerea românilor că pot fi deduşi judecăţii chiar nevinovaţi fiind şi veţi spune: de unde? Păi, din faptul că avem de ordinul sutelor de achitaţi şi, ceea ce este bine, dacă sunt nevinovaţi, ceea ce este rău dacă au fost trimişi în judecată, urmăriţi penal, eventual arestaţi şi ţinuţi în puşcărie. Eu nu vreau să scape cel vinovat, dar nu vreau să fie tras la răspundere cel care nu este vinovat. Deci, să nu scape cel vinovat şi să nu fie tras la răspundere cel nevinovat”, a mai spus Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei participă alături de premierul Viorica Dăncilă şi alţi miniştri la o întâlnire cu europarlamentari PSD şi ALDE la sediul Reprezentanţei Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE, înainte de reuniunea de miercuri a Guvernului României şi a Comisiei Europene.