Tudorel Toader, întrebat dacă se aşteaptă la creşterea ratei infracţionalităţii: Nu ştiu, vom vedea, sper să nu

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple. 
Iulian Tudor
23 oct. 2017, 11:11
Tudorel Toader, întrebat dacă se aşteaptă la creşterea ratei infracţionalităţii: Nu ştiu, vom vedea, sper să nu

Tudorel Toader a mai precizat că pentru foştii deţinuţi care şi-au executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare şi care nu mai pot beneficia de recursul compensatoriu vor exista despăgubiri.

”Unii au efectuat pedepsele, sunt acasă şi atunci, pentru fosta detenţie în condiţii necorespunzătoare, Curtea Europeană a reunit cauzele, le-a suspendat, a dat hotărârea pilot şi aşteaptă de la noi foaia de parcurs, care într-un timp scurt o vom prezenta şi veţi vedea care măsuri au fost – recuperator, compensator de 6 zile la 30 -, dar cei care au cauzele pe rol, care au părăsit penitenciarul, care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare au dreptul la despăgubiri, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem noi, aşa spune decizia pilot şi Curtea Europeană şi noi trebuie s-o respectăm”, a declarat Tudorel Toader.

Întrebat dacă, în urma aplicării legii privind recursul compensatoriu se aştepată la o creştetere a ratei infracţionalităţii, ministrul Justiţiei a replicat că ”dinamica infracţionalităţii este într-o continuă schimbare”.

El a spus însă că direcţiile de probaţiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberaţi în condiţiile acestei legi privind recursul compensatoriu.

”Vă dau un exemplu: dacă ai un deţinut care avea şase ani de executat şi a executat efectiv cinci ani, el are beneficiu de un an. Acuma, dacă a stat cinci ani efectiv în penitenciar, ce învăţăminte a avut de tras de pe urma pedepsei sigur au fost trase, cu bunele şi cu relele lor”, a completat Tudorel Toader, potrivit News.ro.

”Nu ştiu, vom vedea, sper să nu existe o dinamică să spunem crescândă a ratei criminalităţii”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Toader a precizat că, înainte de intrarea în vigoare a legii, a discutat, la sediul ministerului, cu toţi directorii direcţiilor de probaţiune: ”Am discutat la Bucureşti, la MJ, toate dificultăţile pe care le întâmpină în activitatea dânşilor, toate măsurile pe care trebuie să le luăm, şi le vom lua, pentru îmbunătăţirea activităţii. Cu siguranţă, dânşii, în faţa acestor eliberări, fac o prioritizare a măsurilor pe care trebuie să le ia, prioritizare în care intră şi aducerea sub supraveghere imediată a celor care au ieşit sau ies din penitanciar pe baza recursului compensatoriu”.

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. 

„Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vineri, la începutul conferinţei privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi a condiţiilor de detenţie din România.

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Lidl bagă la promoție, de sâmbătă, 1 februarie 2025, produsele pe care toți românii caută să le aibă în frigider. Se vor da repede
Capital.ro
Cine se ascunde în spatele lui Călin Georgescu. Abia acum a recunoscut: Ne-am despărțit...
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
David Popovici, amenințat de un vecin. Sportivul a chemat Poliția
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Critici și îngrijorări legate de bugetul de stat pentru 2025
MediaFlux
A AMENINȚAT că-i DĂ FOC! David Popovici a cerut ORDIN de PROTECȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România