Tudorel Toader: Nu am vorbit cu Dragnea despre remaniere. Mi-ar fi incomod să deschid eu subiectul

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Suceava, că nu este nefirească întâlnirea pe care a avut-o cu Liviu Dragnea, care este preşedintele unui partid din alianţa care susţine guvernul, însă a precizat că nu a discutat cu acesta despre remanierea sa din Cabinet, pentru că "i-ar fi fost incomod să deschidă subiectul" şi "nu ar fi fost adecvat".
Romania TV
28 sept. 2018, 11:11
Tudorel Toader: Nu am vorbit cu Dragnea despre remaniere. Mi-ar fi incomod să deschid eu subiectul

”Cu preşedintele (nr-Dragnea), ne întâlnim, nu foarte des, dar ne întâlnim în chip necesar, pentru că el este preşedinte la o alianţă care susţine un guvern politic din care eu fac parte, chiar dacă nu sunt membru al niciunui partid (…) Nu consideraţi nefirească întrevederea dintre un ministru şi preşedintele partidului care face parte din alianţa de guvernare”, a spus Toader.

El a subliniat că îşi va îndeplini atribuţiile până la numirea oficială a unui nou ministru.

”Astăzi fac parte din al treilea guvern. De câte ori s-a schimbat un guvern, acuma nu se pune problema, ci doar a unei posibile remanieri, de fiecare dată am spus că eu îmi îndeplinesc atribuţiunile până în momentul în care apare în MO un nou ministru al Justiţiei, pentru că este un principiu de rang constituţional care spune că trebuie să asigurăm continuitatea funcţionării autorităţilor (…) Nu am vorbit despre aşa ceva, pentru că mi-ar fi incomod să deschid eu subiectul şi chiar n-ar fi deloc adecvat. Îmi voi îndeplini atribuţiunile (…) Trebuie să ai pregătirea profesională, tăria de caracter şi psihică să-ţi îndeplineşti atribuţiunile în mod corect, fără să ţii cont de faptul că x sau y este nemulţumit, ştiind faptul că oricând cineva va fi nemulţumit”, a spus Toader, conform Agerpres.

Totodată, Ministrul Justiţiei a spus că nu are argumente pentru face legătura între o eventuală remaniere a sa şi preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către România din ianuarie 2019.

”Să faci o astfel de speculaţie ar trebui să ştii cel puţin două lucruri: dacă această dezbatere există sau nu şi să ştii conţinutul dezbaterii. După ce-l ştii, poţi să vezi care ar putea fi raţiunile. Dar cum eu nu intru în dezbatere, nu ştiu posibile argumente n-aş putea specula o posibilă legătură cu preşedinţia Consiliului UE (…) Eu cred că am foarte multe de făcut ca să stau să fac speculaţii pe n variante posibile”, a spus Toader.

El a arătat că, prin preluarea preşedinţiei rotative, ministrul Justiţiei din România va avea un rol important în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din UE, în colaborare cu puterea judecătorească.

”În 2019, România va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. În acest context, ministrul Justiţiei devine preşedintele Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne. Ministrul Justiţiei va prelua dosarele în lucru, rămase nesoluţionate, de la actuala preşedinţie care e deţinută de Austria, va reprezenta Consiliul Uniunii în raporturile cu parteneriatul estic, statele care formează parteneriatul estic, în raport cu statele din Balcanii de Vest, în parteneriatul cu Statele Unite. În acest context, nu doar că ministrul Justiţiei, sigur, reprezentând Justiţia din România, ca având preşedinţia Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne, dar ministrul Justiţiei poate să-şi îndeplinească misiunea pe care o are, pe care o avea, numai în colaborare cu puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte, de instanţele de judecată, unde ministrul Justiţiei este ordonator principal de credite, iar preşedinţii curţilor de apel sunt ordonatori secundari, iar preşedinţii tribunalelor ordonatori terţiari”, a spus Toader.

DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Noul model de Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Specialiștii spun că va fi o mașină ”bună la toate”, cu un design incredibil
Capital.ro
Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit direct de la Jandarmerie
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
A murit un fost fotbalist de la Steaua. A avut o carieră remarcabilă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Andrei, adolescentul bătut până la moarte de doi colegi. Bunica băiatului a povestit de la ce a pornit totul
Cancan.ro
Moartea nu există și este doar o iluzie, potrivit experților în fizică cuantică. Ce se întâmplă, de fapt, la sfârșitul vieții
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Un cetățean elvețian, acuzat de spionaj, s-a sinucis în închisoare în Iran
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă