Tudorel Toader: Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie nu a fost iniţiativa Ministerului Justiţiei sau ministrului

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a infirmat, vineri, implicarea sa în emiterea actelor normative din domeniul justiţiei, referindu-se, printre altele, la înfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie, la Legea privind recursul compensatoriu sau la modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, potrivit Agerpres.
Romania TV
12 iul. 2019, 11:55
Tudorel Toader: Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie nu a fost iniţiativa Ministerului Justiţiei sau ministrului

Tudorel Toader a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, la Iaşi, că îşi asumă tot ceea ce a făcut ca ministru al Justiţiei, precizând că nu îşi asumă „ce au făcut alţii”.

„În fosta calitate de ministru al Justiţiei, mi-am asumat tot ceea ce am făcut ca ministru şi tot ceea ce nu am făcut ca ministru. Nu mi-am asumat ceea ce au făcut sau ceea ce nu au făcut alţii, referitor la domeniul justiţiei. În acest sens am şase menţiuni. Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie a fost iniţiată la iniţiativa comisiei speciale din Parlament. Deci, nu este, nu a fost iniţiativa ministerului sau ministrului Justiţiei, (n.r.- ci) a comisiei speciale (…). În al doilea rând, Legea privind recursul compensatoriu, despre care s-a tot vorbit şi se tot vorbeşte. Iniţiativa legislativă, ştiţi, sunt convins, că a fost formulată ca proiect de lege în noiembrie 2016 de către guvernul anterior, guvernul tehnocrat de la momentul respectiv. Cu privire la această lege, în martie eram ministrul Justiţiei, proiectul de lege a intrat în dezbatere parlamentară şi sub semnătura mea am transmis de la ministerul Justiţiei, prin Guvern, la Parlament, avizul negativ. Am arătat că legea se abate de la iniţiativă, că legea are incoerenţe (…), prin urmare Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ la modificările pe care legea le-a avut la iniţiativa, sigur, parlamentară. Când aceeaşi lege a ajuns în controlul de constituţionalitate, Ministerul Justiţiei, iarăşi sub semnătura mea directă, a opinat că legea este neconstituţională şi am arătat motivele de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că la momentul respectiv, atât în procesul de elaborare, cât şi în momentul controlului de constituţionalitate, am dat aviz negativ, respectiv de neconstituţionalitate”, a afirmat Toader.

De asemenea, fostul ministru al Justiţiei a explicat că instituţia pe care a condus-o nu a avizat nici proiectul de act normativ privind amnistia şi graţierea.

„Ordonanţa, mult aşteptat şi dorita ordonanţă pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, în acord cu proiectul de lege adoptat în Parlament, nu a primit avizul Ministerului Justiţiei. Ministerul Justiţiei nu a iniţiat, nu a promovat o astfel de ordonanţă, cu toate discuţiile pe care le ştiţi. Ulterior, proiectul de lege a fost finalizat în Parlament, a fost criticat pentru neconstituţionalitate. După mai multe amânări, Curtea Constituţională ar trebui să se pronunţe peste, cred ca două săptămâni, cred că pe data de 24 iulie. Ministerul Justiţiei nu şi-a însuşit propunerile venite pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, ceea ce înseamnă că, neînsuşind, nu le-am elaborat, nu le-am trimis la Guvern, nu le-am trimis în procesul de avizare. Amnistia, graţierea pe bază de ordonanţă de urgenţă nu au fost adoptate. În ianuarie 2017, un proiect pentru amnistie şi graţiere a fost înaintat de către ministrul din avea vreme către Parlament, proiectul de lege nu a fost nici în prezent finalizat, este de competenţa decidenţilor să îi vadă parcursul legislativ pe care în continuare îl va avea”, a mai precizat Tudorel Toader.

El a afirmat, de asemenea, că actul normativ privind Fondul Suveran de Investiţii nu a fost adoptat, Ministerul Justiţiei având un aviz negativ.

„O temă foarte discutată a fost cea privind înfiinţarea Fondului Suveran. Ştiţi public faptul că am dat avize negative la cele două iniţiative, motiv pentru care actul normativ nu a fost adoptat, pe urmă nu a fost înfiinţat”, a adăugat Toader.

Tudorel Toader şi-a manifestat încrederea că „timpul va scoate la suprafaţă realitatea juridică”, subliniind că neavizarea acestor proiecte de acte normative din domeniul justiţiei a stat la baza încetării mandatului săi de ministru.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. De ce a venit în România, de fapt
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Călin Georgescu, candidat independent: Dezvăluiri despre relația cu AUR
MediaFlux
BISERICA Ortodoxă Română INTERVINE după SCANDALUL Călin GEORGESCU! MESAJ CLAR pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”