„În proiectul de lege căruia îi voi da drumul zilele viitoare veți vedea, la finalul proiectului, o dispoziție, propunere tranzitorie prin care voi spune că în șase luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi IJ se organizează ca entitate, autoritate distinctă, autonomă. Sigur că vor fi multe dezbateri — cine numește? cine controlează? cine îi face regulamentul? Cert este că actuala reglementare are incompatibilitate de principiu, normativă și, în același timp, una funcțională. Nu voi decide eu, eu doar propun, dar cel mai curând probabil eu voi propune ca Inspecția Judiciară să se afle sub controlul Consiliului de management strategic, consiliu format și coordonat de către ministrul Justiției, dar din care face parte procurorul general al republicii, președintele sau președinta Înaltei Curți, președintele sau președinta CSM. Și atunci, cu vot deliberativ egal, cei patru care sunt acum membri ai Consiliului de management strategic au vot egal, vor decide și Inspecția nu va fi politizată”, a susținut Tudorel Toader, în cadrul ședinței Secției pentru procurori a CSM.