Turbinele eoliene ar putea creşte temperaturile din zonă

Turbinele eoliene pot mări temperaturile dintr-o anumită zonă de zece ori mai rapid decât se întâmplă în mod natural, arată un nou studiu.
Romania TV
30 apr. 2012, 15:29
Turbinele eoliene ar putea creşte temperaturile din zonă

Temperatura aerului din jurul a patru dintre cele mai importante parcuri eoliene a crescut cu până la 0,72 grade Celsius în zece ani, scrie Daily Mail.

În contrast, temperatura medie de pe Pământ a crescut cu 0,8 grade Celsius din 1900 încoace.

Astfel, cu cât vor fi construite mai multe ferme eoliene cu atât impactul creşterii temperaturii va fi mai mare pe termen lung asupra faunei şi condiţiilor meteorologice din zonele respective. Experţii se tem chiar că parcurile eoliene mari ar putea modifica vânturile şi precipitaţiile.

Cercetători de la Universitatea de stat din New York au analizat datele furnizate de sateliţi din zonele în care se află fermele eoliene în Texas, între anii 2003 şi 2011. „Atribuim aceste creşteri ale temperaturilor în principal turbinelor eoliene. Schimbările de temperatură ar putea fi cauzate de efectele energiei emanate de ferme şi de mişcarea şi turbulenţele generate de elicele turbinelor. Aceste schimbări, dacă se aplică unor spaţii destul de mari, pot avea un impact notabil asupra condiţiilor climatice locale”, au declarat aceştia pentru revista Nature, unde au fost publicate rezultatele studiului.

Unii cercetători au sugerat că fermele eoliene uriaşe, formate din sute de mii de turbine, nu numai că vor schimba condiţiile atmosferice, ci ar putea fi folosite pentru a le controla.

În 2011, producţia globală de energie eoliană a fost de peste 194.000 de megawaţi, cu 21 la sută mai mult decât în 2010.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
Fanatik.ro
Zodiile care au o stea în frunte până la finalul lunii mai. Se bucură de avantaje, bani mulți și relații de dragoste
Capital.ro
Apare o nouă taxă din 26 mai. S-a dat deja ordin în România. Se va plăti la fiecare intrare
Playtech.ro
Oraşul din România în care oamenii trăiesc cel mai mult. Cetăţenii de aici depăşesc, în medie, 77,6 ani
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
O comună din Sibiu, în plină dezvoltare datorită viitoarei conexiuni la două autostrăzi. „Tineri din alte părți aleg să se mute aici”
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Nea Mărin, despre noul sezon Poftiți pe la noi. Vor fi multe surprize
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Doliu în aviație! A murit fostul șef al companiei Lufthansa
Cancan.ro
Devastator! Ce le fac șeicii din Dubai fetelor la Porta Potty Party. Prietena Mariei Kovalchuk: 'Fie o biciuia, fie o amenința cu…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion a făcut marele anunț. Ce se va întâmpla cu fostul candidat, Călin Georgescu: O practică obişnuită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
A murit fostul lider al Uruguayului, considerat „cel mai sărac președinte din lume”. José „Pepe” Mujica avea 89 de ani
Tragedie în Gorj: O fetiță de trei ani a murit în ziua aniversării, în urma unei serii de erori medicale. Poliția și Ministerul Sănătății investighează cazul
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Denisa Tănase, fosta solistă a trupei Bambi, a dat lovitura în afaceri! De la sute de euro la milioane în câțiva ani FOTO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
ÎCCJ o face scăpată pe judecătoarea care a întrebat dacă mortul e prezent în sală