Turcia, antrenată de Mircea Lucescu, învinsă şi de Albania. Reacţie nervoasă a tehnicianului român la finalul partidei

Echipa naționala de fotbal a Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă de reprezentativa Albaniei cu scorul de 3-2 (2-0), luni seara, la Antalya, într-un meci amical.
Filip Stan
13 nov. 2017, 21:17
Turcia, antrenată de Mircea Lucescu, învinsă şi de Albania. Reacţie nervoasă a tehnicianului român la finalul partidei

Mircea Lucescu are un bilanț dezastruos de când a preluat Turcia, cu o victorie, un egal și patru eșecuri (1-1-2, în meciuri oficiale).

Albania, pregătită de fostul internațional italian Christian Panucci, a condus cu 2-0, prin ”dubla” lui Armando Sadiku (24, 39), autorul golului victoriei în fața României la EURO 2016. Turcia a redus din diferență prin Cengiz Under (47), dar albanezii au marcat la scurt timp prin Eros Grezda (55). Turcia a mai înscris o dată, prin Emre Akbaba (60), care a stabilit scorul final.

Albania a jucat în zece oameni din min. 41, când a fost eliminat Ledian Memushaj.

„Să-mi dau demisia? De ce? După cum am mai spus, sunt obişnuit cu tot felul de reacţii. Nu mă afectează ce se spune. Vom merge la Campionatul European. Însă trebuie cu toţii să ne aducem contribuţia. Nu merge cu hocus-pocus”, a spus Lucescu.

În ceea ce îl priveşte pe Erol Alkan, jucător legitimat la FC Dordrecht, grupare din liga secundă olandeză, la care a ajuns în 2016 după ce în Turcia a jucat la Elazigspor, Kocaeli Birlik Spor şi Hatayspor, Lucescu a declarat că el a fost cel care a dorit să îl convoace: „L-am văzut pe Erol la Dordrecht. Juca mijlocaş. După părerea mea trebuia să aibă un rol defensiv. I-am chemat pe el şi pe Kenan. Am vrut să îi văd. Cred că nu-i vreo problemă că am vrut să îi văd. În plus, antrenorul echipei naţionale poate convoca jucătorii în viitorul cărora crede. Dacă nu poate face asta cum să muncească? Erol este un jucător tânăr bun şi are dreptul să fie ales. Acum se va întoarce la echipa de club. Sper că va deveni mai bun. Astăzi mi s-a spus de chestiunea cu impresarii. Dacă jurnalistul respectiv are o problemă cu alţii, asta este altceva. Eu nu voi lăsa să treacă fără consecinţe acest subiect. Voi acţiona în instanţă şi voi cere socoteală”.

În echipa Albaniei a debutat Kamer Qaka (CSM Poli Iași), intrat în min. 66. Azdren Llullaku, fostul golgheter al Ligii I, a fost doar rezervă.

Lucescu a aliniat echipa: Volkan Babacan — Barîș Yardimci (Ozan Tufan, 46), Caglar Soyuncu, Serdar Aziz (Ismail Koybași, 46), Atila Turan (Ugur Demirok, 46) — Oguzhan Ozyakup, Okay Yokușlu — Cengiz Under (Enes Unal, 71), Hakan Calhanoglu (Yusuf Yazici, 75), Kenan Karaman (Emre Akbaba, 60) — Cenk Tosun.

Turcia a fost învinsă joi de România cu scorul de 2-0, la Cluj-Napoca, în alt meci amical.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Bani din senin pentru aceste zodii. Efortul va fi minim
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Aproape 40% dintre contractele anulate de Administrația Trump nu economisesc bani
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar