Turcia se adânceşte în criză, prăbuşirea lirei pare că nu poate fi stopată. Înlocuirea ministrului de Finanţe a înrăutăţit lucrurile

Lira turcească s-a depreciat joi după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a înlocuit pe ministrul de Finanţe, în contextul unei campanii agresive de reducere a dobânzilor care a subminat moneda şi a stimulat inflaţia.
Daniel Spătaru
02 dec. 2021, 11:17
Turcia se adânceşte în criză, prăbuşirea lirei pare că nu poate fi stopată. Înlocuirea ministrului de Finanţe a înrăutăţit lucrurile

Potrivit unui decret publicat miercuri în Monitorul Oficial, ministrul de Finanţe, Lutfi Elvan, a fost înlocuit de adjunctul său Nureddin Nebati. Numit în funcţie în luna noiembrie 2020, Lutfi Elvan a preluat postul de ministru al Finanţelor după demisia ginerelui lui Erdogan, Berat Albayrak, iar numirea sa a fost salutată la acea dată de organizaţiile patronale din Turcia şi analişti.

Joi dimineaţa, lira turcească s-a depreciat cu 2,1% până, iar la ora locală 10:12 a.m, dolarul american era cotat la 13,38 de lire, în condiţiile în care noul ministru al Finanţelor, Nureddin Nebati, este considerat un apropiat al fostului ţar al economiei Berat Albayrak, scrie Reuters.

Marţi, moneda turcească a atins un minim istoric de 13,9519 lire pentru un dolar pentru ca miercuri să înregistreze o revenire parţială după ce Banca Centrală a intervenit pe pieţele valutare pentru a opri căderea lirei, monedă care a pierdut 30% din valoare în decurs de o lună.

Citeşte şi Turcii au inventat dieta de supravieţure, ca să suporte criza în care s-a adâncit ţara. Omul lui Erdogan îi îndeamnă să devină vegetarieni

În ultimii ani, Erdogan a făcut presiuni insistente asupra băncii centrale să urmeze un ciclu agresiv de relaxare a politicii monetare care, în opinia preşedintelui Turciei, va stimula exporturile, investiţiile şi locurile de muncă, chiar dacă inflaţia se apropie de 20% iar deprecierea lirei se accelerează, ceea ce afectează economiile turcilor.

Fostul ministru al Finanţelor, Lutfi Elvan s-a opus reducerilor de dobândă, susţin sursele citate de Bloomberg. Cu două zile înainte de şedinţa de politică monetară din 18 noiembrie, la care banca centrală a Turciei a redus dobânda de bază pentru a treia lună consecutiv, Elvan a făcut un apel către toate instituţiile să îşi respecte mandatul vizând ţinerea sub control a preţurilor. O zi mai târziu, Erdogan i-a criticat în Parlament pe cei care susţin în continuare dobânzile ridicate, în conformitate cu concepţia sa neortodoxă conform căreia costul ridicat al împrumuturilor stimulează inflaţia în loc să o combată.

Începând din 2019, Erdogan a concediat trei guvernatori ai Băncii Centrale care s-au opus dorinţelor sale vizând reducerea dobânzilor.

Citeşte şi O furtună a făcut dezastru în Turcia. Cel puţin patru persoane au murit, tiruri răsturnate de vânt pe autostradă, iar mai multe case au rămas fără acoperiş VIDEO

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ții la fereastra casei noaptea. Împrăștie un parfum plăcut odată cu lăsarea serii și arată deosebit
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
A murit o legendă a muzicii. A lăsat un hit de neuitat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Starea de sănătate a Papei Francisc se ameliorează ușor, dar rămâne critică
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe