Turcia se pregăteşte să preia securitatea în Manbij, în Siria

Turcia este gata să preia imediat securitatea la Manbij, în Siria, i-a spus duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan omologului său american, Donald Trump, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Ankara, preluat de Reuters.
Filip Stan
21 ian. 2019, 07:28
Turcia se pregăteşte să preia securitatea în Manbij, în Siria

Într-o convorbire telefonică cu Trump, Erdogan a susţinut că atacul de miercurea trecută, de la Manbij, în urma căruia au fost ucişi patru militari americani, a fost o provocare cu scopul de a afecta decizia Casei Albe de a retrage trupele SUA din Siria.

Atacul, revendicat de jihadişti, a avut loc la mai puţin de o lună după ce Trump a anunţat, pe 19 decembrie anul trecut, că toţi cei 2000 de militari din forţele Statelor Unite urmează să părăsească Siria, unde Statul Islamic a fost înfrânt, potrivit Agerpres.

Manbij se află sub controlul Forţelor Democrate Siriene (SDF), miliţie aliată cu gruparea kurdă YPG, susţinută de SUA. Luna trecută, YPG a făcut apel la preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, să trimită trupe guvernamentale în jurul oraşului, ca măsură preventivă împotriva unui asalt al armatei turce.

Citeşte şi Erdogan şi Trump discută despre crearea unei zone de securitate în nordul Siriei

Turcia consideră YPG o forţă teroristă legată de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie considerată teroristă atât de Ankara, cât şi de Washington, potrivit Agerpres.

Erdogan şi Trump au convenit duminică să accelereze dialogul între comandanţii turci şi americani privind crearea unei zone sigure la Manbij. SDF s-a declarat gata să sprijine stabilirea zonei respective, dar Turcia doreşte să îndepărteze miliţiile kurde. „Am spus că nu vă vom lăsa acolo. Când vorbim de o zonă sigură, ne referim la una sub controlul Turciei”, le-a comunicat duminică premierul turc militanţilor din PKK, prin intermediul televiziunii CNN Turk.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeala frecventă care îi poate lăsa pietoni pe șoferi. Nici amenda nu e mică
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta