Autorul atacului fizic a fost imobilizat de gărzile de corp ale lui Kilicdaroglu şi a fost condus la o secţie de poliţie pentru a fi interogat, a relatat agenţia de presă Dogan. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, avea cazier şi se afla în evidenţa forţelor de ordine, conform presei.
‘Eram hotărât să îi dau un pumn lui Kilicdaroglu, care este un trădător’, ar fi mărturisit atacatorul în faţa poliţiştilor, potrivit jurnalului Hurriyet.
Preşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP, centru-stânga) a reuşit însă să îşi susţină în mod normal alocuţiunea în faţa deputaţilor proveniţi din rândurile mişcării sale. ‘Drumul spre democraţie este presărat cu obstacole. Nu se pune problema să cedăm sau să facem paşi înapoi pe acest drum’, a asigurat Kilicdaroglu de la prezidiu.
Parlamentul turc şi-a reluat marţi lucrările după o suspendare de mai multe săptămâni ce a precedat alegerile municipale desfăşurate la 30 martie. La capătul unei campanii foarte tensionate, marcată de scandaluri şi injurii, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan a câştigat detaşat scrutinul, în ciuda unor grave acuzaţii de corupţie ce i-au vizat guvernul.