Turist german, găsit mort într-o maşină închiriată, într-o pădure din apropiere de Sibiu

Un turist german a fost găsit mort, în noaptea de joi spre vineri, într-o maşină închiriată, aflată într-o zonă împădurită din apropierea municipiului Sibiu.
Iulian Tudor
19 iul. 2013, 09:45
Turist german, găsit mort într-o maşină închiriată, într-o pădure din apropiere de Sibiu

„Bărbatul a fost găsit decedat într-o maşină închiriată, într-o zonă montană, împădurită, greu accesibilă, din apropierea localităţii Cisnădie. A fost găsit de câţiva biciclişti care au sunat pe numărul 112”, a spus Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

La rândul său, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Şandru, a declarat că procurorul criminalist care s-a deplasat la faţa locului a constatat că nu sunt suspiciuni de omor.

„Deocamdată, dosarul nu a fost înregistrat la noi, procurorul constatând, din primele cercetări, că nu există suspiciuni de omor. Lângă cadavrul victimei a fost găsit un bilet de adio. Urmează să vedem rezultatele necropsiei”, a afirmat Adriana Şandru.

Surse din cadrul anchetei au declarat că bărbatul care a fost găsit mort a avut o condamnare în Germania pentru infracţiuni de natură sexuală, el ieşind din penitenciar în luna iunie. Bărbatul se afla într-un program de reabilitare special destinat persoanelor cu condamnări pentru infracţiuni sexuale şi era urmărit de un ofiţer supraveghetor.

Cetăţeanul german avea interdicţie de a-şi vizita familia, acesta încercând, în trecut, să îşi agreseze sexual fiica.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, bărbatul s-a intoxicat voluntar cu monoxid de carbon, după ce a lăsat motorul pornit şi a inhalat noxele.

„Rezultatele necropsiei arată că decesul a fost provocat de o intoxicaţie cu monoxid de carbon. Cel mai probabil, bărbatul a lăsat motorul pornit şi a inhalat noxele emanate de maşină”, a spus Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IJP Sibiu.

Ea nu a detaliat cum au ajuns noxele în interiorul maşinii, unde se afla bărbatul, dar anchetatorii au găsit autoturismul cu geamurile afumate şi urme de arsură pe banchetă, cel mai probabil existând un furtun între ţeava de eşapament şi interiorul autoturismului.

Luciana Balteş a precizat că bărbatul era cetăţean german, originar din judeţul Sibiu, fiind plecat din ţară de peste 20 de ani. În jurul datei de 27 iunie, el a ajuns la Sibiu şi a stat la o pensiune din localitatea Răşinari.

Potrivit lui Balteş, biletul de adio lăsat de acesta era adresat celor de la pensiunea respectivă. În bilet, turistul le mulţumea gazdelor pentru serviciile oferite, le spunea că s-a simţit foarte bine acolo şi îşi cerea scuze că nu şi-a luat personal adio de la ele.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Bancnota veche de 500 de lei care se vinde cu bani mulți în 2025. Ce o face atât de specială
Capital.ro
Mașinile, interzise de la circulație noaptea. Se aplică între 22:00 și 06:00. Decizie în România
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa. Pentru cei care rămân ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Vești la extreme pentru pensionari. Cine câștigă bani în plus, cine pierde
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
A renunțat complet. Călin Georgescu, în stare de șoc: Am încheiat, nu-mi bat joc de mine!
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Discursul Președintelui SUA Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Avantajele Revolut dispar unul câte unul: băncile locale vând euro mai ieftin