În urmă cu trei ani, excursia mult visată s-a transformat într-un coşmar pentru câteva familii din Dej. Oamenii au plătit câteva mii de euro pentru o excursie în Turcia unei firme din Dej, Euro Travel Global, care colabora cu operatorul Premium Holidays. Cu două zile înainte de plecare, acesta a dat faliment, scrie citynews.ro.
„A fost cumplit. Să afli cu două zile înainte că nu mai mergi, a fost groaznic, mai ales că am avut şi doi copii”, a spus una dintre păgubite, pe care oferta all-inclusive pentru patru persoane a costat-o nu mai puţin de 4.000 de euro.
Dezamăgirea ratării excursiei a fost doar începutul coşmarului. Pentru a-şi recupera banii, a urmat un proces lung cu firma de asigurări a agenţiei de turism din Dej. Decizia judecătorilor din Alba-Iulia, unde s-a judecat cazul, a fost defavorabilă păgubiţilor, dând câştig de cauză firmei de asigurări, care s-a apărat spunând că nu poate despăgubi clienţii unui terţ, în cauză Premium Holidays.
Pentru a evita astfel de situaţii, specialiştii recomandă ca cei interesaţi să apeleze la agenţii de turism care au o bună reputaţie şi cu vechime pe piaţă. În total, în România, sunt peste 3.000 de agenţii de turism care deţin o licenţă de funcţionare din partea Ministerului Turismului.
Citeşte şi Turişti ÎNŞELAŢI de o agenţie de turism din Capitală. Vezi cum le-au fost DISTRUSE vacanţele VIDEO