O femeie şi un bărbat au fost loviţi de un tren în Eforie. Potrivit România TV, femeia a murit, iar bărbatul a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD. Medicii spun că starea lui este gravă.
Din primele informaţii, cei doi au vrut să traverseze calea ferată la Eforie Sud, lângă staţia de epurare, pentru a ajunge la plajă. Au fost loviţi în plin de tren.
La faţa locului s-au deplasat o ambulanţă a Serviciului Judeţean, un echipaj SMURD, dar şi elicopterul SMURD.
Cadrele medicale ajunse în zona accidentului au stabilit că este vorba despre o femeie, de aproximativ 87 de ani, care a decedat, dar şi un bărbat care a fost rănit, urmând să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
În această zonă, zilnic, oamenii traversează calea ferată pentru a ajunge pe malul lacului Techirghiol.