Cinci aventurieri care au vrut să vadă de aproape epava pachebotului Costa Concordia, scufundat în urmă cu un an în largul coastelor Italiei au fost la un pas de o tragedie. Ambarcaţiunea gonflabilă pe care au închiriat-o a fost răsturnată de vţntul puternic, iar cele cinci persoane, printre care şi doi copii, au căzut în apa rece.
Din fericire, ei au reuşit să se menţină la suprafaţă până la sosirea salvatorilor italieni, care au calificat expediţia drept stupidă şi extrem de riscantă.
Nava Costa Concordia s-a scufundat pe 13 ianuarie 2012, în largul coastelor italiene, după ce s-a izbit de stânci, iar 32 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedie.